Într-un spital în care sunt raportate lunar zeci de infecții nosocomiale, personalul medical își spală uniformele acasă

Data publicării:
spital

Sindicaliștii din Spitalul Județean de Urgență Craiova sunt revoltați și spun că în ciuda infecțiilor nosocomiale, personalul medical este nevoit să își spele echipamentul acasă. Anul trecut, din cele 458 de infecții intraspitalicești, mai mult de jumătate erau infecții cu clostridium difficile.

Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Dolj, la solicitarea Mediafax, în luna ianuarie 2020, Spitalul Județean de Urgență Craiova a raportat 53 de cazuri de infecții asociate asistenței medicale, în toate secțiile spitalului. Anul trecut, conform statisticilor unității medicale, au fost înregistrate 458 de cazuri de infecții intraspitalicești, dintre acestea 252 fiind infecții cu clostridium difficile, o bacterie extrem de periculoasă.

În aceste condiții, sindicaliștii din spital sunt revoltați și spun că își pun în pericol familiile, deoarece unitatea medicală nu are o spălătorie unde medicii, asistentele, brancardierii să poată să își dezinfecteze uniformele de lucru, așa că personalul medical este nevoit să spele echipamentul de protecție acasă. Aceștia spun că nici uniforme nu primesc, ci trebuie să și le cumpere singuri.

„Nu este normal, dar este o realitate. Am solicitat conducerii spitalului să achiziționeze materialul de protecție. E vorba despre uniforma pentru salariați, dar pe motiv de subfinanțare și că nu sunt bani nu au achiziționat. Atunci, salariații sunt obligați să cumpere singuri și nu avem, în cadrul spitalului, un departament la spălătorie în care să se efectueze dezinfecția și spălarea echipamentului în cadrul Spitalului. (…) Există un mare risc pentru cadrele medicale pentru că pot să ducă microbi, germeni, acasă”, a declarat Ion Cotojman, președinte Federația Sindicală Hipocrat România.

În replică, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului de Urgență Craiova, Mădălina Ispas, spune că angajații au posibilitatea să dezinfecteze echipamentul în spital, dar recunoaște că majoritatea preferă să îl spele acasă.

Potrivit Mădălinei Ispas, numărul infecțiilor asociate asistenței medicale din spital „este normal” pentru că spitalul are un număr mare de pacienți.

„Ținând cont de complexitatea cazurilor și de mărimea spitalului, numărul este redus. Pe anul trecut, la 53.528 de pacienți, am avut 458 de infecții intraspitalicești raportate. Din aceste cazuri de infecții intraspitalicești, o parte au fost pacienți transferați din alte spitale care au venit cu infecțiile deja dobândite. (…) Toate cadrele medicale sunt în pericol din cauza acestor infecții. Pentru aceasta există anumite reguli: sunt măsurile universale, soluțiile dezinfectante care se folosesc și spălatul pe mâini, dezinfectarea echipamentelor. Avem și posibilitatea să dezinfectăm în spital echipamentul, dar eu personal, sinceră să fiu, aș prefera să mi-o spăl eu și să mi-o dezinfectez eu, fără teama că aș putea duce ceva acasă. Adică, știu acasă ce fac eu”, a declarat Mădălina Ispas, director de îngrijiri medicale SJU Craiova.

Potrivit datelor furnizate de DSP Dolj, în luna ianuarie a acestui an, Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Craiova a raportat doar trei cazuri de infecții intraspitalicești, într-o singură secție.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri