INSP: Peste 140.000 de infecţii respiratorii acute au fost înregistrate în săptămâna Crăciunului

Data actualizării: Data publicării:
femeie bolnava in pat
Foto: GettyImages

În perioada 19 - 25 decembrie au fost raportate la nivel naţional 140.688 de cazuri de infecţii respiratorii acute - gripă clinică, IACRS şi pneumonii, a informat joi Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

În aceeaşi perioadă a anului trecut se înregistrau 38.322 de cazuri.

Nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal.

„Activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu răspândire locală în judeţele Braşov, Buzău, Cluj, Prahova, Sibiu, Timiş, Ilfov şi Bucureşti şi cazuri sporadice în unele judeţe”, precizează sursa citată.

Potrivit INSP, în săptămâna 19-25 decembrie au fost raportate 94 de cazuri confirmate de gripă (18 cu virus AH3, 28 cu virus AH1, 46 cu virus gripal A nesubtipat şi 2 cu virus gripal B).

De la începutul sezonului, au fost raportate 208 cazuri de gripă confirmate cu laboratorul.

În perioada de referinţă au fost raportate 2.685 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 1.644 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă şi cu 79 cazuri înregistrate înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit sursei citate de Agerpres.

Un număr de 1.417.836 de persoane din grupele la risc au fost vaccinate antigripal până la 25 decembrie cu vaccin distribuit gratuit de Ministerul Sănătăţii.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri