Frica de coronavirus în România duce la reacţii extreme. Unii români, deşi declaraţi de medic sănătoşi, se autoizolează în case

Data actualizării: Data publicării:
Fears Continue Over Possible Swine Flu Pandemic
România se confruntă cu două crize medicale simultan – de gripă și de coronavirus. FOTO: Getty Images

17 persoane recent revenite în România din China sunt în carantină, la Galați. Până acum, niciunul nu a prezentat semne că ar fi infectat cu noul coronavirus. Însă, de două ori pe zi, medicii îi verifică.

Oameni aflați sub supravegherea medicilor sunt și în multe alte orașe din țară. În unele cazuri, măsurile preventive și reacțiile celor care află că ar putea întâlni pe stradă o persoană care a fost în China ajung la extrem.

La o școală gimnazială din Târgu Mureș părinții s-au revoltat și au cerut ca o fetiță de șapte ani să nu mai fie primită în clasă pe motiv că mama sa ar fi fost recent în China, într-una dintre zonele unde numărul infecțiilor este în creștere.

Camelia Irimia, purtător de cuvânt al ISJ Mureș: „Conducerea școlii a luat legătura telefonic cu mama elevului, recent întoarsă din Macao, China, și s-a convenit ca acesta să stea izolat la domiciliu timp de două săptămâni, perioadă care include incubația bolii cu coronavirus”.

La Tulcea, patru cetățeni chinezi și trei români, recent întorși din China, s-au autoizolat la domiciliu. Asta chiar dacă imediat ce au ajuns în România, au fost la medic și au fost declarați sănătoși.

Mihaela Nicolau, director DSP Tulcea: „Starea lor de sănătate este bună, de când au intrat în țară până acum nu au ărezentat niciunul dintre simptome”.

La București, doi români repatriați de autoritățile germane din Wuhan, aduși apoi la București cu o aeronavă militară, au ajuns într-un centru de carantină secret, unde vor rămâne 14 zile.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: „Persoanele care vor veni în țară și vor avea nevoie de spațiu securizat, un spațiu adecvat, cu îmbrăcăminte, alimente, să se simtă în siguranță”.

La Buzău, 12 muncitori chinezi sunt în carantină, după ce s-au întors duminică din țara natală la fabrica unde aveau contract de muncă.

Denisa Baciu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău: „Ei vor fi izolați la domiciliu timp de 14 zile, perioadă în care vor fi monitorizați de medicul epidemiolog din cadrul DSP Buzău”.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri