O nouă afecțiune inclusă de OMS pe lista bolilor mintale

Data actualizării: Data publicării:
shutterstock_624801452
Foto: Shutterstock

Dependenţa de jocuri video a fost inclusă luni în mod oficial pe lista afecţiunilor mintale de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în aceeaşi categorie cu dependenţa de cocaină şi cu dependenţa de jocuri de noroc, au anunţat experţii acestei instituţii internaţionale, citaţi de AFP și Agerpres.

shutterstock_624801452
Foto: Shutterstock

Tulburările psihice generate de dependenţa de jocuri video ("Gaming disorder") au fost incluse în cea de-a 11-a ediţie actualizată a Clasificării Internaţionale a Bolilor şi Problemelor de Sănătate (ICD-11), care reprezintă prima actualizare globală a acestei nomenclaturi de la începutul anilor 1990 şi până în prezent.

"După ce am consultat experţi din lumea întreagă şi am examinat literatura de specialitate într-o manieră exhaustivă, am decis că această tulburare ar trebui să fie adaugată" pe această listă, a declarat pentru AFP directorul departamentului de Sănătate mintală şi de luptă contra toxicomaniei din cadrul OMS, Shekhar Saxena.

OMS a publicat în ianuarie o definiţie a acestei tulburări, anunţând că ea urma să fie recunoscută în mod oficial drept o maladie.

Definiţia actuală pentru "gaming disorder" precizează că această afecţiune reprezintă "un comportament asociat jocurilor video pe internet sau offline", care se caracterizează printr-o "pierdere a controlului asupra jocului, o prioritate ridicată acordată jocului în raport cu alte activităţi, până la punctul în care acesta prevalează în faţa altor centre de interes şi activităţi cotidiene, şi prin continuarea şi creşterea activităţii jocului, în ciuda apariţiei consecinţelor negative".

Pentru stabilirea diagnosticului, acest tip de comportament extrem trebuie să aibă consecinţe asupra "activităţilor personale, familiale, sociale, educative, profesionale" şi "în principiu, să se manifeste cu claritate într-o perioadă de cel puţin 12 luni".

"Persoana diagnosticată cu gaming disorder se joacă atât de mult încât alte centre de interes şi activităţi sunt neglijate, inclusiv somnul şi odihna", a explicat Shekhar Saxena.

În presă au fost descrise numeroase cazuri de jucători compulsivi care erau incapabili să se desprindă de computerele, smartphone-urile şi consolele lor de jocuri video, încât erau pe punctul de a renunţa la orice formă de viaţă socială şi de a-şi periclita sănătatea mintală şi fizică.

Aproximativ 2,5 miliarde de persoane din lumea întreagă obişnuiesc să se joace cu ajutorul unor jocuri video. Însă gaming disorder afectează "doar o mică minoritate", a subliniat acelaşi reprezentant al OMS, reamintind că "experţii instituţiei nu spun că orice obişnuinţă de a te juca cu ajutorul jocurilor video este o patologie". 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...