Mai mulți medici de la Spitalul Mioveni, inaugurat anult trecut, și-au dat demisia după ce s-a decis ca unitatea să devină suport pentru COVID-19, adică să trateze pacienți infectați cu coronavirus. Managerul spitalului spune că este greu „să ieși la luptă cu mâinile goale”, informează Mediafax.
Managerul Spitalului din Mioveni, Horia Trăilă, a declarat corespondentului Mediafax, că mai mulţi medici din unitatea pe care o conduce şi-au înaintat demisiile, dar nu au fost acceptate.
„Nu pot să accept. Nemulţumirea este legată de faptul că dacă ieşi la luptă trebuie să cunoşti câte gloanţe ai. Când ieşi la luptă cu mâinile goale e greu. Nu poţi face un plan”, a declarat Trăilă.
Acesta nu a precizat câţi medici au recurs la acest gest şi nici dacă spitalul va deveni, până la urmă, suport COVID-19.
A afirmat însă că „va veni COVID peste noi. Vom lupta, să nu creadă lumea să suntem laşi”.
„Aşteptăm nişte precizări de la Ministerul Sănătăţii. Echipamente avem din ce am achiziţionat şi ce am primit din donaţii. Măşti FFP3 avem zero, FFP2 avem 25, combinezoane 60. Am primit nişte combinezoane care nu sunt pentru aşa ceva. (…) Spitalul nu a fost gândit ca fiind de Boli Infecţioase. (…) Pentru această infecţie e mai periculos decât un spital vechi”, a mai precizat managerul Spitalului din Mioveni.
La rândul său, prefectul de Argeş, Emanuel Soare, a declarat că vor veni echipamente la Mioveni.
„Este decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ca spitalul de la Mioveni să devină suport COVID-10 – n.r.), există avize DSP. Spitalul este compatibil. Nu avem niciun motiv să schimbăm decizia. Echipamentele vor veni”, a afirmat Soare.
Spitalul din Mioveni a fost inaugurat anul trecut şi a costat 68 de milioane de euro, fiind construit de la zero.
Editor web: Liviu Cojan