De ce medicii de familie nu fac liste cu cei care doresc să se vaccineze împotriva COVID? Cum va ajunge vaccinul la populația generală

Data publicării:
medic de familie care scrie
Imediat după ce sunt vaccinați, oamenii primesc o adeverință medicală. Foto: Guliver/GettyImages

Cei care doresc să se vaccineze împotriva COVID și nu sunt în grupele prioritare sau de risc se vor înscrie online pe o platformă specială, o vor putea face telefonic sau prin intermediul medicului de familie. Vaccinarea nu va avea însă loc la cabinetele medicilor de familie, ci în centre special create. Vor fi în jur de 850-900 de astfel de centre în toată țara, dar lor li se vor alătura și caravane mobile, a declarat, joi seara, la Digi24, medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID.

Vaccinarea populației generale, adică oamenii care nu sunt în grupele prioritare sau de risc, ar putea începe de la sfârșitul lunii martie - începutul lunii aprilie, iar autoritățile ar dori ca până la jumătatea anului viitor să se încheie deja acest proces și să se apropie de procentele imunizării de grup: 60-70 la sută din populație. Am putea vorbi atunci de sfârșitul epidemiei de coronavirus în România, spune dr. Valeriu Gheorghiță.

Persoanele care se vor vaccina vor primi o adeverință și va exista o evidență foarte clară a lor. Înainte de vaccinare, ele vor trece printr-un triaj epidemiologic și un examen clinic.

Unde sunt disponibile informații despre vaccin

În momentul de față, pentru autorități este mai importantă campania de comunicare și informare. Săptămâna trecută a fost o întâlnire cu toate asociațiile și organizațiile medicilor de familie pentru a le prezenta strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România și pentru a crea un plan de comunicare și informare a populației generale. „Ne dorim să existe această informare a populației cât se poate de clară și de coerentă și de transparentă”, spune Valeriu Gheorghiță.

Dar cum populația generală va fi vaccinată în ultima etapă a campaniei de vaccinare, autoritățile preferă să se concentreze acum pe pregătirea primei etape de vaccinare, pe organizarea centrelor de vaccinare și pe crearea lanțului logistic, începând de la recepție, stocare și distribuire către centrele teritoriale și centrele de vaccinare. 

O platforma națională de informare este deja disponibilă la adresa vaccinare-covid.gov.ro. Aici se găsesc informații detaliate despre vaccinuri, siguranța lor, întrebări frecvente, mituri etc. Există de asemenea și un canal YouTube, iar săptămâna viitoare vor fi create și alte canale de comunicare.

Platformă de programare online

Când vor putea oamenii obișnuiți, care nu sunt în grupele de risc, să-și exprime opțiunea: vor sau nu să se vaccineze? a fost întrebat, joi seara, medicul Valeriu Gheorghiță.

„În momentul în care va exista platforma unică de programare în vederea vaccinării, simpla intenție a unei persoane de a se lista pe acea platformă de programare reprezintă dovada că acea persoană dorește să se vaccineze”, a explicat dr. Gheorghiță. 

Programarea în această platformă unică se va face prin trei modalități diferite: fie electronic de către persoana care are acces la internet și care își va face singură programarea la un centru de vaccinare, fie se poate face telefonic, fie prin intermediul medicului de familie în cazul persoanelor care nu se pot descurca să facă această programare electronic sau telefonic.

Întrebat când va începe vaccinarea propriu-zisă a populației generale, dr. Gheorghiță a subliniat că este important să fie luat în calcul calendarul de livrare a vaccinurilor și câte tipuri de vaccin vor avea o autorizare de punere pe piață la momentul respectiv.

Când începe vaccinarea populației generale

„Astăzi, estimăm undeva la sfârșitul primului trimestru al anului viitor, practic la sfârșit de martie - început de aprilie, vaccinarea populației generale, adică ultima etapă a campaniei de vaccinare. Toate aceste etape se pot suprapune la un anumit moment. Dacă tipurile de vaccinuri aprobate vor asigura nevoia pe care noi o vom avea la un moment dat în România și dacă vor fi vaccinurile disponibile, aceste etape se pot desfășura în paralel”, a arătat Valeriu Gheorghiță.

„Noi ne dorim ca până la mijlocul anului viitor să asigurăm vaccinarea unui număr important din populație, ca să atingem acest procent de 60-70 la sută de imunizare colectivă, tocmai că ne dorim ca la jumătatea anului viitor să încheiem practic activitatea de vaccinare”, a declarat la Digi24 coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID.

Medicii de familie nu vor fi implicați în vaccinare

El a explicat că desfășurarea efectivă a activității de vaccinare va avea loc la nivelul centrelor de vaccinare. „Nu intenționăm, cel puțin la momentul actual, să derulăm activitatea de vaccinare la nivelul cabinetului de medicină de familie. Vor fi 200 - 250 de persoane vaccinate într-o zi. Este extrem de complicat ca la nivelul unui cabinet de medicină de familie, pe lângă consultațiile obișnuite și monitorizarea pacienților pe care o au de făcut, să împovărăm și cu activitatea de vaccinare. Este un proces destul de elaborat, în care fiecare persoană trebuie supusă unui triaj epidemiologic, unui examen clinic, insistat pe identificarea contraindicațiilor de moment sau definitive. De asemenea, trebuie să fie echipe destinate pentru administrarea efectivă a vaccinului. Ulterior există perioada de supraveghere post-vaccinală, or aceste lucruri nu se pot face într-un cabinet de medicină de familie, unde există o singură echipă vaccinatoare”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

850-900 de centre de vaccinare la nivel național

Vor fi în jur de 850-900 de centre de vaccinare la nivel național, care vor asigura accesul cât se poate de facil al populației din teritoriu la un anumit centru de vaccinare.

În plus, vor exista și centre mobile de vaccinare, caravane mobile, care vor asigura echipe de vaccinare pentru personalul din centrele rezidențiale de îngrijire pe termen lung, care evident se deplasează cu dificultate, pentru categorii de persoane care asigură activități esențiale sau pentru alte categorii de persoane, din rândul populației generale, pentru care accesibilitatea la un centru de vaccinare este limitată, cum sunt anumite zone rurale sau în orice alte condiții în care accesul este limitat sau îngrădit, a mai spus dr. Gheorghiță.

În câtă vreme scăpăm de Covid-19, dacă se vaccinează 70 la sută din populație?

Teoretic, incidența sau rata cazurilor noi ar trebui să scadă progresiv pe măsură ce asigurăm vaccinarea cel puțin pentru personalul medical și personalul la risc. Asigurând vaccinarea personalului la risc, vom reduce foarte mult presiunea asupra sistemului medical, pentru că noi, practic, reducem la minimum posibil probabilitatea apariției de cazuri severe de îmbolnăvire și atunci nu vom mai avea această presiune pe sistemul medical. Acesta este un obiectiv, care derivă din asigurarea populației la risc, a explicat medicul.

Al doilea obiectiv, care derivă din vaccinarea populației generale, este eliminarea virusului din circulație sau de scădere, de reducere a lui din circulația generală. Pentru că dacă virusul nu va mai avea o gazdă pe care s-o populeze și pe care să o infecteze, atunci el va ieși din circulație. Nu mai are persoană receptivă, nu mai are unde să stea, el se elimină practic de la sine.

„Noi nu ne propunem o eliminare completă a virusului din circulație, dar ne propunem să ajungem la nivelul de a identifica niște cazuri sporadice de îmbolnăvire. Din acest punct de vedere, cred că situația va fi confortabilă. Cred că într-un interval de câteva luni, probabil că în perioada verii, care va veni ca un ajutor suplimentar. Chiar dacă anul acesta am observat o transmitere accelerată și pe perioada verii, ea a fost condiționată de două aspecte: contactul între multe persoane, ceea ce a confirmat transmiterea prin contact direct și pe cale respiratorie a virusului, și faptul că am avut suficiente persoane receptive la această infecție, adică populație neimunizată. Or, în momentul în care vom avea populație imunizată și vom respecta mare parte din măsurile de prevenție, cred că putem să vorbim în vară deja de finalizarea pandemiei”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Adeverință de vaccinare

Cei care se vaccinează vor primi obligatoriu la momentul vaccinării o adeverință în care vor fi prevăzute datele de identificare ale fiecărei persoane și tipul de vaccin administrat, seria, lotul respectiv, data la care trebuie să se efectueze rapelul.

„Această adeverință se printează automat din Registrul Electronic Național al Vaccinărilor, pentru că vom avea o evidență cât se poate de clară a tuturor persoanelor vaccinate. De asemenea, vom avea o evidență a persoanelor care se află la prima doză, a persoanelor care se află la momentul rapelului, dar și asupra tipului de categorie din care acea persoană provine, și anume: personal medical, personal esențial, personal la risc sau populația generală”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Ce contraindicații pot avea vaccinurile

BioNTech-Pfizer și Moderna probabil că vor fi primele companii care vor livra pe piață primele vaccinuri, inclusiv în România, la sfârșitul lunii decembrie - începutul lunii ianuarie.

În momentul în care un vaccin va primi aprobare și va fi livrat conform calendarului de livrare și contractului, el va fi introdus în uzul medical pe măsură ce va fi disponibil. Dar dacă o persoană începe vaccinarea cu un anumit tip de vaccin, rapelul (a doua doză) trebuie făcut cu același tip de vaccin, ele nu se pot amesteca.

„Probabil că vor exista niște recomandări ferme de la nivelul Comisiei Europene. Tot ce se face la nivel european, același tip de abordare îl vom avea și noi în România”, a dat asigurări medicul Valeriu Gheorghiță. 

În privința contraindicațiilor, medicul a spus că a studiat prospectul disponibil pentru vaccinul de la Pfizer și acesta menționează că dacă persoana a făcut o reacție alergică la prima doză, nu va mai face același tip de vaccin la a doua doză.

Mai pot fi contraindicații în caz de boală acută febrilă, dar este o contraindicație temporară și în momentul în care se rezolvă problema medicală respectivă, persoana poate să fie vaccinată. 

În cazul tulburărilor de coagulare, având în vedere că acest vaccin se administrează intramuscular, o persoană care face tratamente anticoagulante sau are tulburări de coagulare care îi crește riscul de sângerare, atunci avea o contraindicație pentru acest vaccin.

Mai sunt persoanele cu imunitate scăzută, cum sunt persoanele cu HIV/SIDA care sunt decompensate sau care fac tratamente sever imunosupresoare, și care nu neapărat au o contraindicație, dar răspunsul imun în cazul acestor persoane nu este cel mai bun. Din acest punct de vedere, este o regulă aplicabilă pentru toate tipurile de vaccinuri: în cazul persoanelor cu răspuns imun deficitar, răspunsul post-vaccinare nu va fi unul foarte bun, iar aici trebuie întărite celelalte măsuri, nespecifice, de prevenție, cele deja cunoscute: mască, igienă și distanțare fizică. Dar și pentru aceste categorii de persoane, prin vaccinarea persoanelor din jur, practic se va crea un efect de protecție, de barieră în jurul acelei persoane și ea va fi protejată, a arătat dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...