Cercetare | Rezistența microbilor la antibiotice

Data actualizării: Data publicării:
antibiotice

Cercetători din întreaga țară au început la Timișoara căutarea soluțiilor care să facă bacteriile mai puțin rezistente în fața antibioticelor.  Specialiștii avansează informații îngrijorătoare: până în 2050 niciun antibiotic nu va mai avea efect nici măcar asupra unei infecții banale, dacă medicamentele vor continua să fie consumate în actualul ritm. Țara noastră se află în top 5 la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește consumul de antibiotic, iar asta crește rezistența în fața bacteriilor.

Peste 60 de cercetători din România vor căuta în următorii 2 ani și jumătate soluții care să reducă rezistența bacteriilor la produsele antimicrobiene și timpul necesar pentru identificarea lor în diverse medii. În medicina actuală, există laboratoare care pot să dea un răspuns între câteva ore și maximum 3 zile.

"Să reducem cu cât mai mult posibil în care un specialist, un medic, poate să spună despre ce tip de infecție este vorba, ce tip de bacterie avem și mai ales la ce preparat antimicrobian, acea bacterie rămâne sensibilă.  Să putem să oferim un răspuns aproape instantaneu", a declarat Ioan Huțu, coordonator al proiectului.

Automedicamentația și prezența antibioticelor în toate mediile, de la sol și până la mâncare, au determinat o super rezistență a bacteriilor la tratamente. Specialiștii atrag atenția că în viitorul nu foarte îndepărtat, actualele produse antimicrobiene, de la antibiotice până la dezinfectanți, s-ar putea transforma în... apă de ploaie.

"Statisticile oficiale estimează că prin 2050, în 32 de ani, numărul persoanelor care vor deceda din cauza ineficienței tratamentelor în medicina umana, va depăși numărul persoanelor care vor muri de cancer. Se estimează pierderi anuale de 10 milioane de oameni la nivelul întregului mapamond", a declarat Ioan Huțu, coordonator al proiectului.

În următoarele 30 de luni, la Timișoara, biologi, microbiologi, statisticieni, medici și cercetători vor face teste pe bacteriile cunoscute în mediu și vor încerca să găsească metode noi care să le țină sub control.

 "Ne confruntăm tot mai des cu tulpini multirezistente care acum câțiva ani nu dezvoltau rezistența respectivă care acum sunt tot mai rezistente din cauza utilizării iraționale a unor antibiotice", a declarat Emeric Toth, microbiolog.

Autoritățile din România nu au fost preocupate de acest domeniu. Tocmai de aceea, țara noastră este amplasată pe harta roșie a lumii.

"Nu există studii reale, practic în România nu poți să spui că există experiență națională. Fiecare medic are experiența lui care nu a fost legată și prezentată la acest nivel. Parte din alergiile la medicament, la antibiotic sunt din cauză că pacienții mănâncă alimente care sunt infestate cu antibiotice", a spus prof.dr. Carmen Panaitescu, cercetător Oncogen.

Programul de cercetare coordonat de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Timișoara este finanțat cu 5 milioane de lei de Ministerul Educației.

reporter: Alexandra Marian / operator: Dan Petcu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...