Cauze emoționale pentru suplimentarea ambulanțelor în București

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta

Creşterea numărului de solicitări ale bucureştenilor pare să aibă cauze emoţionale. Oamenii care sună la Dispeceratul pentru Situaţii de Urgenţă nu dau informaţii exacte privind simptomele pe care le au, a explicat pentru Digi24 Cristian Grasu, medic coordonator al Ambulanţei Bucureşti.

Probabil că a fost un sentiment de insecuritate în rândul populaţiei pentru că, din constatările noastre, gravitatea simptomelor descrise telefonic de apelanţi nu a corespuns cu ceea ce am găsit în teren.Presiunea a fost foarte mare. A trebuit să luăm măsuri urgente. 1.686 de solicitări s-au înregistrat în 24 de ore, dintre care 747 au fost de cod galben şi roşu, adică urgenţe.Toţi angajaţii serviciului de ambulanţă vin la serviciu cu gândul de a fi de ajutor, cu gândul de a îşi face datoria, toată lumea este concentrată asupra acestui aspect. Dacă se întâmplă greşeli, sunt greşeli omeneşti şi sunt foarte rare”, a declarat Cristian Grasu, medic coordonator al Ambulanţei Bucureşti, la Digi24.

Astăzi, Ministerul Sănătăţii a suplimentat numărul ambulanţelor în Capitală. Decizia a venit ca urmare a numărului mare de solicitări. Vineri, au fost cu 38% mai multe decât într-o zi obişnuită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri