Anomalie la Institutul Marius Nasta: Un chirurg care nu a operat de 10 ani e plătit cu peste 10 mii de lei pe lună. Ce spune medicul

Data actualizării: Data publicării:
medic de familie
Medic Foto: Guliver/GettyImages

Nu a operat nici măcar un pacient în ultimii 10 ani, dar este plătit ca și colegii lui, cu peste 10 mii de lei pe lună. Vorbim despre un chirurg, angajat în București, la Institutul Marius Nasta. Legea a fost de partea lui și nu a putut fi dat afară, deși managerul a introdus criterii de performanță conform cărora chirurgii trebuie să aibă cel puțin 5 pacienți internați pe lună. Pentru că acest lucru i s-a părut abuziv, medicul a dat spitalul în judecată. În prima fază, chirurgul a pierdut procesul, dar poate contesta decizia.

Beatrice Mahler - manager Institutul Marius Nasta: În ultimii 10 ani nu a operat niciun pacient. A refuzat să vadă pacienți, a redirecționat pacienții către o instituție din afara României pentru un diagnostic care se putea trata în România expunând statul la cheltuieli de tratament nejustificate.

Pentru aceste lucruri a fost cercetat de comisia de disciplină de nenumărate ori, dar de fiecare dată instanța i-a dat dreptate și a nu putut fi dat afară. Medicul lucrează în secția de chirurgie toracică a Institului Marius Nasta de peste 20 de ani.

Ioan Cordoș - șef secție Chirurgie toracică: Din păcate, legislația românească nu ne permite să fim atât de categorici ca în cazul spitalelor private. Să nu aibă niciun pacient atât amar de vreme și să ai un salariu 100% mi se pare cam mult, incorect pentru restul populației.

Salariul unui chirurg toracic de la Institutul Marius Nasta este cuprins între 10 mii și 14 mii de lei. Sunt bani pe care-i ia în mână, indiferent dacă operează sau nu. Iar nevoia pacienților e una mare, la chirurgie toracică sunt operații anual, peste 1.000 de pacienți.

Pacient: E ceva inimaginabil și inacceptabil. Se răsfrânge asupra corpului profesional de medici și aistenți care plătesc ponoasele pentru lenea unora sau refuzul altora.

Beatrice Mahler - manager Institutul Marius Nasta: Dacă 95% din angajații unui spital public, sunt o parte, 5%, care nu au internări, care refuză să vadă pacienți și mi se pare nefiresc să nu ai aceste criterii de performanță. Pentru această etapă a procesului, Institutul Nasta a câștigat procesul, iar judecătorii au considerat normal acest algoritm.

L-am căutat și noi pe medicul chirurg, dar ne-a spus că este în concediu și că...

Discuție telefonică reporter-chirurg:

-Sunt un simplu salariat.
-Da, dar sunteți chirurg, nu ar fi normal să operați?
-Ar fi normal, dar nu depinde de mine, ci de șeful de secție.

Institutul Marius Nasta nu este singurul spital care are medici cu zero activitate, dar statul îi plătește la fel ca pe ceilalți. De-a lungul anilor mai mulți miniștrii ai sănătății au încercat să impună criterii de performanță în spitalele de stat, dar riposta sistemului a fost atât de mare încât au renunțat.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri