Al doilea test pentru pacientul cu coronavirus de la Matei Balș a ieșit negativ. Tânărul va fi externat

Data actualizării: Data publicării:
izoleta 3

Rezultatul celui de-al doilea test consecutiv pentru coronavirus făcut gorjeanului de la Matei Balș a ieșit, sâmbătă seara, negativ, după ce un prim test, făcut vineri, dăduse, la fel, un rezultat negativ.

Testele inițiale au arătat că el era infectat cu coronavirus, dar este posibil să se fi imunizat între timp.

În aceste condiții, tânărul de 25 de ani va fi externat, cel mai probabil luni, dar există o problemă: familia lui se află în izolare la domiciliu și deocamdată nu se știe dacă bărbatul poate merge acasă.

El a fost de la început un pacient asimptomatic și nu a fost nevoie să primească tratament. 

Tânărul a făcut parte dintre cei care s-au aflat în preajma italianului de 71 de ani care a fost în România și care, ulterior, la revenirea în Italia, a aflat că este infectat cu coronavirus. În România, tânărul din localitatea Prigoria, județul Gorj, a fost considerat pacientul nr.1 infectat cu coronavirus.

În prezent, în România mai sunt confirmate încă două cazuri de contaminare cu coronavirus. Unul dintre pacienți, din Maramureș, care a avut probleme respiratorii și a fost nevoie de terapie intensivă, se află internat la Cluj-Napoca. Starea lui este bună. Celălalt pacient este o femeie din Timișoara, a cărei stare este, la fel, considerată bună.

Comunicatul Grupului pentru Comunicare Strategică

„Pacientul din Gorj care este internat la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș a fost retestat pentru noul coronavirus în cursul acestei zile. Rezultatul testului este negativ. Urmare a acestui rezultat, pacientul este considerat vindecat și poate fi externat. Amintim că testarea de astăzi este a doua care are rezultat negativ, primul test care a arătat că bărbatul nu mai este purtător al virusului fiind făcut ieri, 28 februarie. Bărbatul a fost depistat pozitiv cu virusul COVID-19 (coronavirus) în data de 26 februarie.

Familia bărbatului rămâne în continuare în izolare la domiciliu până la împlinirea perioadei de incubație a virusului, de 14 zile.

Până astăzi, 29 februarie, la nivel național, în 3 dintre cele 5 centre de testare, au fost analizate probe de la 351 de persoane pentru care existau suspiciuni că ar fi putut contracta virusul COVID-19 (coronavirus). Analizele au fost efectuate în centrele de la București, Timișoara și Cluj-Napoca. Dintre acestea, după cum am făcut public deja până la acest moment, 3 au ieșit pozitive. Restul de 348 fiind negative”.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri