Cele peste o sută de cazuri de rujeolă raportate Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Cluj sunt cazuri uşoare, care nu au necesitat internare şi a căror principală cauză este neadministrarea vaccinului. Potrivit conducerii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj, 80 la sută din cazuri sunt copii nevaccinaţi.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj, Mihai Moisescu, a precizat că în judeţul Cluj s-au raportat 101 cazuri de rujeolă, în zona municipiului Dej, fiind vorba, în mare parte, despre copii nevaccinaţi la termen.
Astfel, din totalul de cazuri, 37 au fost confirmate, 55 sunt cazuri probabile iar 9 au fost infirmate. De asemenea, 64 dintre aceste cazuri sunt copii nevaccinaţi, iar 21 sunt copii cu vârste mai mici de un an care s-au îmbolnăvit înaintea de a fi eligibili pentru vaccinare.
„Sunt cazuri din zona municipiului Dej, unde au mai fost probleme. La Cluj nu sunt cazuri grave care să fi necesitat internare. Până la urmă, 80 la sută dintre aceste cazuri sunt copii nevaccinaţi, în condiţiile în care vaccin este tot timpul şi cu asta nu au fost probleme. Nu pricep de ce nu merg la vaccin”, a spus Mihai Moisescu pentru News.ro.
În judeţul Arad, epidemia de rujeolă durează de şase luni, conform şefului Direcţiei de Sănătate Publică, Constantin Cătană. Acesta a declarat că de la declanşarea epidemiei au murit doi bebeluşi, având sub un an, care nu erau vaccinaţi.
113 cazuri au fost înregistrate în ultimele şase luni, cu mai multe focare în judeţ, însă nu au fost luate măsuri de carantină în spitale.
„Cu excepţia câtorva cazuri grave, precum şi cele două decese, pacienţii au fost trataţi la domiciliu, cu evoluţie bună a stării de sănătate. Totuşi, raportat la anul trecut, numărul de bolnavi de rujeolă este semnificativ mai mare, iar o problemă serioasă este că unii părinţi refuză vaccinarea”, a spus Cătană.
Trei copii cu vârsta sub un an au murit şi alţi 675 au fost diagnosticaţi cu rujeolă în 23 de judeţe, în primele opt luni ale anului, a anunţat, miercuri, Ministerul Sănătăţii, precizând că anul trecut au fost şapte cazuri confirmate de rujeolă şi niciun deces.
România se confruntă, în acest an, cu o epidemie de rujeolă, pe fondul refuzului vaccinării copiilor, potrivit Ministerului Sănătăţii, care condamnă campaniile iresponsabile împotriva vaccinării copiilor.
Înmulţirea cazurilor de rujeolă de zeci de ori într-un an s-ar fi produs din cauza campaniilor împotriva vaccinării, în condiţiile în care, în ultimii doi ani, în România nu au existat probleme majore la aprovizionarea cu vaccinul ROR.
Cei trei copii care au decedat aveau sub un an, adică vârsta la care se face imunizarea împotriva rujeolei cu vaccinul ROR.
MS face apel către părinţi să respecte calendarul de vaccinare ROR pentru sănătatea copiilor.
În zonele afectate, Institutul Naţional de Sănătate Publică recomandă vaccinarea copiilor la vârsta de şapte luni, cu refacerea vaccinului la vârsta de un an.
Cele mai multe cazuri de rujeolă au fost înregistrate la graniţa dintre judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj (219 cazuri), în judeţul Mureş (145 cazuri), în judeţul Arad (113 cazuri, din care două decese la copii cu vârsta sub 1 an) şi în judeţul Timiş (71 cazuri din care un deces la copil cu vârsta sub 1 an).