România, condamnată la CEDO pentru ignorarea violenței domestice
România a fost amendată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cu 9.800 de euro, după ce autoritățile române nu au tras la răspundere un bărbat care și-a atacat soția de opt ori. Mai mult, Curtea a notat în hotărâre că autoritățile chiar au acuzat victima că a provocat agresorul, nu au emis ordinele de protecție solicitate de ea și i-au refuzat cererea pentru un avocat din oficiu.
CEDO notează că statisticile arată că majoritatea românilor cred că sunt situații în care violența domestică este justificată. Chiar dacă Guvernul României a adoptat legi noi pentru a combate violența domestică, judecătorii CEDO au notat că „per total lipsa de răspuns a sistemului judiciar și lipsa pedepsei pentru agresori, așa cum s-a stabilit în cazul doamnei Bălșan, indică faptul că Guvernul nu este angajat în a implementa (n.red legislația în vigoare)”.
În hotărârea din 23 mai 2017 în speța Bălșan contra României, CEDO a stabilit, în unanimitate, că au fost încălcate articolul 3 din Convenția Europeană, privind interzicerea tratamentului inuman și degradant, și articolul 14, privind interzicerea discriminării, coroborat cu articolul 3.
Angelica Bălșan s-a căsătorit cu soțul ei în 1979 și a spus Curții că acesta a fost violent cu ea și cu cei patru copii ai lor de-a lungul căsniciei. Însă, violența s-a intensificat după ce a demarat procedura de divorț în 2007, a spus femeia. În urma agresiunilor a avut nevoie între două și zece zile de îngrijiri medicale. Ea a făcut mai multe apeluri la urgență prin care cerea ajutor, a făcut mai multe petiții la poliție și a depus plângere penală, spunând că se teme pentru viața ei. Autoritățile au decis să nu înceapă urmărirea penală, în unele din plângerile depuse de femeie, considerând că a provocat atacul, iar în alte cazuri bărbatul a fost achitat de instanțele de judecată.
CEDO a stabilit că statul român a eșuat în a o proteja pe Angelica Bălșan de violența domestică. „Autoritățile nu au înțeles exact cât de serioasă și de extinsă este problema violenței domestice în România și acțiunile lor au demonstrat o atitudine discriminatorie față de petentă pentru că este femeie”, se arată în hotărârea Curții.
Iată ce a decis Curtea:
Curtea deja a stabilit că eșecul unui stat de a proteja femeile împotriva violenței domestice le încalcă dreptul la protecție egală în fața legii și că acest eșec nu trebuie să aibă caracter intenționat.
În cazul de față, Curtea notează că soțul petentei a supus-o în mod repetat la violență și a amenințat-o că o omoară și că autoritățile știau despre ce se întâmplă.
Curtea reiterează că a concluzionat că autoritățile nu au acționat în spiritul legii naționale atunci când au stabilit că petenta a provocat atacurile violente asupra ei, că violența nu reprezintă un pericol la adresa societății și, în consecință, nu a fost considerată o faptă suficient de gravă încât să fie aplicate sancțiuni, și atunci când au refuzat solicitarea petentei pentru un avocat din oficiu. Prin acțiunile lor, autoritățile din România au acționat într-un mod care contravine standardelor internaționale împotriva violenței față de femei, și a violenței domestice în particular.
Pasivitatea autorităților în acest caz rezultă și din faptul că petentei nu i s-a acordat nicio măsură de protecție, în ciuda solicitărilor ei repetate către poliție, procurori și instanțe de judecată. Având în vedere situația vulnerabilă în care se află victimele violenței domestice, Curtea consideră că autoritățile ar fi trebuit să ancheteze cazul mai atent.
În ceea ce privește abordarea generală a violenței domestice în România, Curtea notează că statisticile oficiale arată că acest tip de violență este tolerat și perceput ca fiind normal de majoritatea populației și că puține din incidentele raportate duc la cercetări penale. Mai mult, numărul victimelor au crescut în ultimii ani, iar majoritatea sunt femei. Datele oficiale arată că din 2017 un număr limitat de adăposturi pentru victime, dar în opt județe nu există niciunul. Curtea notează că aceste fapte sunt în concordanță cu concluziile Comitetului CEDAW din 2006 care a precizat că populația României nu este la curent cu legislația privind eliminarea discriminării împotriva femeilor și că femeile nu își cunosc drepturile.
Guvernul României a argumentat că legislația națională garantează o protecție efectivă pentru victime. Cu toate acestea, Curtea a observat că în speța de față autoritățile nu au aplicat legea. Lipsa unei implementări efective a legislație a mai fost semnalată de Curte într-o speță similară, E.M contra Românei. Mai mult, pe lângă statisticile poliției și o descriere a mai multor activități, Guvernul nu a trimis date cu privire la monitorizarea impactului acestor activități și efectele implementării Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice sau a strategiei naționale pentru prevenire și combaterea violenței domestice.
În opinia Curții, factorii menționați demonstrează că autoritățile nu au apreciat corect cât de serioasă și de extinsă este problema violenței domestice în România și acțiunile lor au arătat o atitudine discriminatorie față de petentă ca femeie.
Curtea consideră că există dovezi că violența domestică afectează în principal femeile și că atitudinea generală și discriminatorie a autorităților crează un climat favorabil violenței domestice.
Curtea consideră că violența la care a fost supusă petenta este violență de gen, care este o formă de discriminare a femeilor. În ciuda legii și strategiei naționale adoptate de Guvern pentru combaterea și prevenirea violenței domestice, lipsa de răspuns a sistemului judiciar și lipsa pedepselor pentru agresori, indică faptul că nu există un angajament pentru a demara acțiunile necesare pentru a combate violența domestică.
Hotărârea Curții poate fi consultată integral AICI.
Ratificarea Convenției de la Istanbul, doar primul pas în combaterea violenței de gen
În 2016, România s-a alăturat celor 20 de țări care au ratificat Convenția de la Istanbul, primul instrument legal care țintește spre combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice din Europa. De asemenea, este cel mai complet document din lume pe acest subiect, care a stabilit noi standarde în privința combaterii violenței împotriva femeilor.
Statele care ratifică Convenția sunt chemate să încrimineze sau să sancționeze în alt fel violenţa domestică (fizică, sexuală, psihică ori economică), urmărirea, violenţa sexuală, inclusiv violul, hărţuirea sexuală, căsătoria forţată, mutilarea genitală a femeilor, avortul şi sterilizarea forţată. De asemenea, statele trebuie să ia măsuri de protecție, respectiv să înființeze servicii specializare care să ofere asistență medicală și consiliere psihologică și juridice victimelor, să înființeze adăposturi suficiente pentru victimele violenței, să deschidă centre integrate pentru violența domestică.
Activista feministă Oana Băluță a explicat că în România, violența de gen este un fenomen și că nu este suficient doar ratificarea Convenției de la Istanbul, ci armonizarea legislației cu prevederile tratatului.
„Femeile se confruntă cu violenţă. Nu doar violenţă fizică, ci şi violenţă verbal, psihologică. Hărţuirea stradală e un fenomen. Foarte multe femei acuză hărţuire, abuz, umilire. Politicile statului român cu privire la violenţa de gen nu sunt coerente şi nici nu sunt modalităţi coerente de implementare a lor. Spre exemplu, nu există un sistem de monitorizare a agresorilor, odată ce ordinul de protecție a fost obţinut. ONG-urile cer de mai bine de un an ca ordinul de protecţie să fie emis în regim de urgenţă şi de către poliţie. Convenţia de la Istanbul a fost ratificată. Nu este suficient ratificarea Convenţiei, legislaţia trebuie armonizată cu prevederile tratatului. Convenția de la Istanbul este cel mai important document care acoperă sfera violenţei asupra femeilor.
De mai bine de un an ONG-urile cer deschiderea de centre integrate pentru violenţa sexuală, care reprezintă o prevedere a Convenţiei. Anul trecut, Guvernul Cioloş a refuzat să bugeteze un proiect de interes naţional unde două direcţii acopereau şi prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor. Motivul a fost că depăşea bugetul alocat pentru Ministerul Muncii. În România nu există bugetare de gen. Este un instrument recomandat de UE. Presupune ca atunci când elaborezi o politică de stat să analizezi impactul pe care îl va avea asupra femeilor şi asupra bărbaţilor. Este evident că atunci când elaborezi un act normativ pentru combaterea violenţei domestic vei afecta femeile într-o proporţie mai mare”, a explicat profesoara universitară Oana Băluță.
Citiți și: The Economist | De ce a dezincriminat Rusia violența domestică
Bătute de soți și umilite de stat
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
