România a intrat oficial în Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Predoiu: „Nu mai poate întârzia mult aderarea completă”

Data actualizării: Data publicării:
aeroportul otopeni
România a intrat oficial în Schengen cu frontierele aeriene și maritime pe 31 martie. FOTO: Shutterstock

Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a afirmat duminică, după ce România a intrat în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, că decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, declarându-se însă convins că procesul este ireversibil şi că realizarea lui completă nu poate întârzia prea mult, potrivit News.ro.

„Eforturile noastre pentru aderarea şi cu frontierele terestre sunt continue şi pe multiple canale diplomatice, precum şi prin munca din teren a Poliţiei de Frontieră şi a celorlalte structuri din Ministerul Afacerilor Interne. Sunt eforturi programate şi structurate care se desfăşoară în bune condiţii. Relaţiile de cooperare cu ministerul omolog austriac sunt foarte bune, la fel şi cu comisarul european şi celelalte ministere de Interne din statele membre ale UE. Menţinem o comunicare continuă cu toţi partenerii noştri strategici pentru a sprijini eforturile de aderare completă la Schengen. Perspectivele celei de a doua etape depind însă şi de factori care nu sunt în sfera de intervenţie diplomatică a ţării noastre, de evoluţii şi conjuncturi politice externe. Decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, la fel ca şi decizia privind Air Schengen. Dar, în egală măsură, sunt convins că procesul este ireversibil şi că realizarea lui completă nu poate întârzia prea mult”, a subliniat Predoiu.

El a declarat că astăzi, 31 martie 2024, marcăm un moment important pentru România, important pentru Uniunea Europeană, integrarea României în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, spunând că „este un proiect concretizat, un rezultat al unor eforturi tehnice, administrative, diplomatice şi politice ale României”.

Predoiu spune că această realizare a fost posibilă prin îndeplinirea tuturor condiţiilor Schengen

Conform ministrului de Interne, din punct de vedere tehnic, această realizare a fost posibilă prin îndeplinirea tuturor condiţiilor Schengen.

Cătălin Predoiu a explicat că, pentru securizarea graniţelor, au fost necesare reforme legislative, procedurale, administrative şi instituţionale, precum şi intensificarea cooperării internaţionale. Fiecare pas a fost calculat şi adus la îndeplinire pentru a garanta securitatea internă şi externă a Spaţiului Schengen, protejând, totodată, libertăţile fundamentale ale cetăţenilor noştri.

„Odată cu intrarea în Schengen, cetăţenii români se vor bucura de o mobilitate sporită, trecând prin punctele de control ale Poliţiei de Frontieră fără a fi nevoie de verificarea documentelor de călătorie. Pentru a avea această libertate de mişcare sporită, acţiunile Ministerului Afacerilor Interne privind securitatea frontierelor se intensifică. Poliţia de Frontieră va continua să efectueze controale selective, bazate pe informaţii, analize de risc şi indicii rezonabile pentru a contracara orice ameninţare potenţială”, precizează ministrul.

El s-a referit şi la accentul deosebit pus pe protecţia minorilor, autorităţile asigurându-se că reglementările privind călătoriile acestora sunt bine înţelese şi respectate.

În anul 2023, activitatea aeroporturilor şi porturilor maritime româneşti a fost la un nivel ridicat

Conform ministrului de Interne, în anul 2023, activitatea aeroporturilor şi porturilor maritime româneşti a fost la un nivel ridicat, evidenţiind importanţa şi complexitatea tranziţiei către Schengen. Au fost gestionate peste 160.000 de curse aeriene şi afluxul de 22 de milioane de pasageri, dintre care aproape 300.000 de minori.

„Toate cele 17 aeroporturi din România, administrate de Ministerul Transporturilor sau, după caz, de autorităţi publice locale, au fost evaluate pentru pregătirea infrastructurii şi au fost găsite soluţii de adaptare a situaţiei organizatorice în contextul generat de aplicarea integrală a acquis-ului Schengen”, indică Predoiu.

El a mulţumit tuturor celor care au jucat un rol real în acest proces, arătând că fiecare efort, fie că a venit din partea instituţiilor statului, a partenerilor internaţionali sau a cetăţenilor, a contribuit la acest succes comun.

„Suntem gata să ne asumăm rolul şi responsabilităţile care vin odată cu statutul de stat membru Schengen, suntem gata să contribuim la securizarea frontierelor UE, să contribuim cu expertiza noastră şi să continuăm îmbunătăţirea cadrului legislativ UE privind migraţia şi azilul. Mulţumesc tuturor şi împreună să continuăm să construim o Europă unită şi puternică, spre binele fiecărui stat membru, spre binele României şi al cetăţenilor români!”, a conchis ministrul de Interne.

Ce se schimbă de duminică la controalele în aeroporturi

Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a explicat ce înseamnă acest lucru pentru călători, dar și pentru autorități și ce măsuri noi vor fi aplicate.

„Dorim să prezentăm şi să lămurim toate aspectele ce ţin de măsurile dispuse de Ministerul Afacerilor Interne începând cu data de 31 martie 2024, respectiv măsurile necesare odată cu intrarea României în Spaţiul Schengen, când vor fi ridicate controalele la frontieră pe spaţiul aerian şi maritim. Această situaţie nu impune nicio obligaţie suplimentară pentru pasageri. Obligaţiile suplimentare sunt exclusiv în sarcina autorităţilor", a declarat Bogdan Despescu joi, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, potrivit Agerpres.

El a arătat că anul trecut prin aeroporturile din România au trecut 23 de milioane de pasageri.

„Analizele cu privire la necesarul de forţă au avut la bază informaţiile din anul 2023 şi în urmă cu mai mulţi ani. Pe aeroporturile din România, au fost înregistrate, în anul 2023, peste 160.000 de curse - 66% dintre acestea fiind Schengen - şi mai bine de jumătate din cele Schengen pe Aeroportul Otopeni. Vorbim de aproximativ 23 de milioane de pasageri, cei mai mulţi fiind înregistraţi tot la Otopeni, undeva la aproximativ 14 milioane, urmat de Aeroportul Cluj-Napoca, cu aproximativ 3 milioane, şi Aeroportul Iaşi, cu aproximativ 2 milioane. Din totalul pasagerilor, 300.000 au fost minori, iar în cazul a 2.500 dintre aceştia s-a luat măsura nepermiterii ieşirii din ţară”, a detaliat Despescu.

Controlul pasagerilor

Bogdan Despescu a anunţat că, după 31 martie, personalul care acţionează în zona aeroporturilor şi porturilor maritime va fi suplimentat pentru îndrumarea şi informarea pasagerilor. El a precizat că în aceste zone vor acţiona şi echipaje canine specializate în detecţia drogurilor.

„Începând cu 31 martie 2024, persoanele care călătoresc către sau dinspre destinaţii din statele membre Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră. Ceea ce vă prezentăm astăzi se va aplica începând cu 31 martie şi în celelalte 16 aeroporturi şi 4 porturi maritime, cele situate în judeţul Constanţa. Concret, persoanele care intră în terminal, după ce parcurg procedura de control la securitate, activitate care nu se derulează decât de structurile Ministerului Afacerilor Interne şi activitate care este curentă în toate aeroporturile din Spaţiul Schengen şi, bineînţeles, celălalte aeroporturi internaţionale, persoanele respective nu vor fi supuse controlului la frontieră aşa cum este astăzi, la tonetele pe care cu toţii le ştim. Pasagerii vor merge direct către porţile de îmbarcare şi în tot acest traseu parcurs, ei vor putea fi verificaţi de Poliţia de Frontieră, echipajele mixte ale Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General pentru Imigrări. Fac precizarea că aceste ghişee care astăzi sunt şi pentru Schengen şi pentru non-Schengen vor funcţiona, începând de duminică, numai pe fluxul non-Schengen”, a explicat Bogdan Despescu.

Controale aleatorii

El a adăugat că vor fi făcute controale aleatorii pentru depistarea celor care au acte false de călătorie, a persoanelor urmărite sau a celor care au interdicţia de a părăsi ţara.

„Echipele de Poliţie şi Jandarmerie vor desfăşura controale aleatorii. Aceste controale sunt în scopul depistării celor care au acte de călătorie false, a celor care au interdicţii de a părăsi ţara, pentru depistarea persoanelor urmărite, respectarea regulilor privind însoţirea minorilor, un aspect foarte important, combaterea migraţiei şi a traficului de persoane. Dacă în cadrul procedurilor de control ale echipelor de Poliţie şi Jandarmerie nu sunt constatate probleme, pasagerii vor continua călătoria fără niciun fel de problemă, iar în cazul în care vor fi identificate anumite probleme, persoana în cauză sau persoanele în cauză vor fi conduse în linia a doua de verificare, unde, pe baza activităţilor suplimentare, se va clarifica situaţia acestora”, a mai transmis secretarul de stat.

Control la intrarea în țară

El a anunţat că cetăţenii care vin în România din Schengen nu vor mai fi controlaţi.

„Cetăţenii care vin în România din Spaţiul Schengen, după debarcare, nu vor mai fi controlaţi aşa cum astăzi sunt controlaţi la ghişee. Tot într-un mod aleatoriu, pot fi verificaţi de echipele de Poliţie şi Jandarmerie. Pentru a simplifica interacţiunea cu cetăţenii şi a reduce timpul de verificare, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a îmbunătăţit mecanismul de control prin dotarea personalului nostru cu sisteme de scanare, de verificare a actelor într-o formă digitală şi sisteme care pot fi folosite în deplasare, mobil. Dacă astăzi vorbim de aceste sisteme numai în tonete, în ghişee, de la 31 martie aceste dispozitive pot fi folosite în parcarea aeroportului, în zona de intrare în terminal sau în zona de îmbarcare către porţi”, a precizat Bogdan Despescu.

Personal de control suplimentat

Secretarul de stat a mai afirmat că din 31 martie va fi suplimentat personalul care acţionează la nivelul aeroporturilor şi porturilor maritime.

„Revenind la măsurile dispuse la nivelul aeroporturilor şi porturilor maritime, menţionez faptul că, începând cu 31 martie, faţă de personalul care acţionează curent astăzi în aceste zone, vom suplimenta forţele. Această suplimentare de forţe are ca scop informarea, îndrumarea, sprijinul pasagerilor precum şi depistarea celor care vor să profite de această facilitate pentru a părăsi România ilegal. Totodată, vor acţiona echipaje canine specializate în detecţia drogurilor pe baza unor activităţi de analiză sau pe baza unor semnalări pe care şi astăzi le avem”, a mai declarat Bogdan Despescu.

Sea Schengen

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că, prin intrarea României în Spaţiul Schengen cu frontierele maritime, o călătorie pe mare va putea fi comparată cu una din interiorul ţării, situaţie în care portul Constanţa devine „mult mai atractiv”.

„(Sea Schengen - n.r.) înseamnă ce înseamnă şi aer, şi anume că o călătorie pe mare din România într-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi spaţiul Schengen este privită ca o călătorie în interiorul ţării, de la un port la altul”, a afirmat Cătălin Predoiu.

În context, ministrul de Interne a explicat că, prin Sea Schengen, nu se elimină controalele, dar se simplifică.

„Se simplifică aceste controale. Asta nu înseamnă că nu sunt în continuare controale vamale sau controale fiscale şi aşa mai departe. Dar e un avantaj pentru că, într-adevăr, Portul Constanţa, cum a subliniat şi primul-ministru, devine în momentul ăsta mult mai atractiv. E vorba şi de contextul cu războiul din Ucraina”, a mai spus Cătălin Predoiu.

Vizele Schengen

Un alt efect al aderării la Schengen-ul maritim şi aerian este acela că, începând cu data de 31 martie 2024, autorităţile române vor elibera vize Schengen.

Acestea vor permite titularilor să călătorească în spaţiul Schengen, pentru şederi care nu depăşesc o perioadă de 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.

Vizele de scurtă şedere eliberate de către autorităţile române înainte de data de 31 martie 2024, vor continua să fie valabile până la data expirării dar numai pentru teritoriul României şi în condiţiile stabilite de prevederile Deciziei nr. 565/2014/UE.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...