Roberta Metsola: Voi face tot ce îmi stă în putere să ajut România să facă pasul spre Schengen

Data publicării:
Roberta Metsola, președintele Parlamentului European vorbeste cu steagul ue in spatw
Roberta Metsola, președintele Parlamentului European. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat că va face tot ceea ce îi stă în putere să ajute România să facă pasul următor spre Schengen, pentru că i se pare "incorectă şi nenecesară" întârzierea admiterii României în Spaţiul Schengen.

Roberta Metsola a avut o întrevedere la Strasbourg cu o delegaţie de ziarişti din Brăila şi Galaţi, prezentă în Parlamentul European la invitaţia europarlamentarilor PSD Mihai Tudose şi Dan Nica.

"Admiterea României în Spaţiul Schengen rămâne o prioritate. Înainte de a intra în acest Parlament, în 2013, petrecusem 10 ani în Consiliu, iar ţara mea a sprijinit aderarea României la Uniunea Europeană. Acum, rolul meu instituţional este acela de a adresa rugămintea să nu fie folosite scuze politice, când legal şi tehnic au fost atinse toate etapele pentru aderare. Cred că este timpul să ne uităm serios unii la ceilalţi, în calitate de ţări membre ale UE, pentru că nu există diferenţe de clasă între noi şi nu trebuie să ne ascundem în spatele unor aspecte tehnice. Este momentul ca UE să se vadă cu adevărat ca o uniune sigură, nu doar ca un bloc comercial economic, ci una în care putem împărtăşi valorile comune ale democraţiei. Vă pot spune că în acest parlament veţi găsi sprijin deplin, aveţi mulţi prieteni, aveţi mari ambasadori în Parlament, cu voci puternice, pe care le susţin şi voi face tot ce îmi stă în putere să faceţi următorul pas", a declarat Roberta Metsola, potrivit Agerpres.

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose, fost premier, a precizat cu această ocazie că România îndeplinea condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen încă de vremea când el era prim-ministru şi că întârzierea admiterii României este "doar o chestiune ce ţine de interese politice, ceea ce nu este corect".

"Nu este corect pentru România, care s-a străduit să îndeplinească toate condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen. Vorbiţi despre coridoare alimentare, dar noi nu suntem în Schengen. Avem foarte multe probleme cu transporturile, avem probleme cu produsele noastre, pe care trebuie să le exportăm. Nimeni nu ne poate spune la această dată: 'Uitaţi, aveţi această problemă, de aceea nu puteţi fi admişi'. Nimeni nu poate spune asta, pentru că nu există nicio problemă care să împiedice admiterea României în Spaţiul Schengen", a declarat europarlamentarul Mihai Tudose.

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a dat asigurări că va susţine un discurs în cadrul Consiliului European în sprijinul admiterii României la Spaţiul Schengen.

"Aveţi dreptate, este o situaţie dificilă prin care au trecut foarte multe state, însă România se află de prea mult timp în această situaţie. Este incorect şi nenecesar şi voi spune asta în Consiliul European", a încheiat Roberta Metsola.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri