Revoltă în Crevedia. Oamenii rămași fără case în urma exploziilor nu vor să trăiască în containere: „Încercăm să supraviețuim”

Data publicării:
crevedia containere
Foto: Captură video Digi24

Este revoltă la Crevedia. Oamenii care au rămas fără case au primit vineri locuințe temporare, containere unde să stea până când casele le vor fi reconstruite. Localnicii spun, însă, că nu vor să stea în ele și consideră că sunt duși de nas de autorități care le-au promis că le fac locuințele înapoi.

Constantin Gavrilescu din Crevedia se uită cu tristețe când la ruina care obișnuia să îi fie cămin până la explozii, când la cutia uriașă de metal din curte, unde va fi nevoit să doarmă. A primit un container pe post de casă de la autorități și spune că nu vrea să se mute acolo.

„Nu, am spus-o și o repet, în acele locuințe modulare să locuiască ei, eu vreau să locuiesc în căsuța mea până la restul vieții, atât cât mi-a rămas, că e clar că Dumnezeu m-a iubit și pe mine și pe soție. Gândiți-vă că vine iarna, gândiți-vă că vine timpul rece, vor începe ploile”, spune el.

Jurnalist Digi24: Când ați avut acele discuții la Primărie? Au spus în cât timp ar fi gata?

Constantin Gavrilescu: În două luni de zile vor face banchetul de inaugurare al noii locuințe.

Jurnalist Digi24: Și credeți?

Constantin Gavrilescu: Sincer, nu.

Și la familia Iliescu, formată din 10 membri, au ajuns 4 containere unde să doarmă. Oamenii se uită descumpăniți când se gândesc la casa mare, devenită cenușă, în care aveau tot ce le trebuia.

„Asta este, ne mulțumim cu ce avem. Ne vom acomoda, vom încerca să supraviețuim în ele până o să reușim. Poate cu ajutorul lui Dumnezeu o să rezolvăm situația și până în primăvară să ne apucăm și noi de construcția noastră”, susține un membru al familiei Iliescu.

Containerele au fost cumpărate de autorități cu bani de la rezervele de stat. „Cele de locuit un aragaz și o butelie, evident trebuie încărcată, baie separată, e compartimentată în două. La bărbați și pentru femei, toaletă, duș, spune Dumitru Rîicu, director general al Rezervei de Stat.

La Crevedia 6 case sunt distruse în totalitate după explozii, iar alte 77 au fost afectate de bucățile de cisterne, devenite proiectile, care au ajuns și la 2 kilometri distanță de epicentrul exploziilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri