Record de vaccinări în valul 4. Aproape 100.000 de români s-au imunizat anti-Covid într-o zi, dintre care peste 60.000 cu prima doză

Data actualizării: Data publicării:
doza de vaccin cu steagul romaniei pe ea
Campanie de vaccinare în România. Foto: GettyImages

Aproape 100.000 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore, din care peste 60.000 au făcut prima doză - o cifră record de la debutul valului patru al pandemiei.

99.376 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 62.512 cu prima doză, 8.513 cu doza a doua și 28.351 cu doza a treia.

27.642 de români au primit vaccinul Johnson&Johnson, 33.867 prima doză de Pfizer BioNTech, 8.321 a doua doză de Pfizer BioNTech și 26.681 a treia doză, 978 prima doză de Moderna, 170 doza a doua și 1.670 a treia doză, 25 români s-au vaccinat cu AstraZeneca, iar 22 au făcut rapelul cu același ser.

În total, România are 6.156.068 de persoane vaccinate, din care 5.777.190 cu schema completă și 630.136 inclusiv cu a treia doză.

Din 27 decembrie 2020, au fost folosite 11.485.084 doze de vaccin: 8.772.492 Pfizer BioNTech, 781.671 Moderna, 851.602 AstraZeneca şi 1.079.312 Johnson&Johnson.

În ultimele 24 de ore au fost 54 de reacţii adverse la vaccinare.

În ceea ce priveşte numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 17.953 de reacţii comune şi minore.

127 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri