Răsturnare de situație în cazul fetei de la Galați care a fost găsită plină de sânge pe stradă

Data actualizării: Data publicării:
fata-sange-galati-politie

Minora de 14 ani găsită plină de sânge pe o stradă din Galați, care a fost ajutată de doi poliţişti doar la intervenţia trecătorilor, i-a dat asistentei de pe ambulanţa care a transportat-o la spital detalii din care reieşea că ar fi fost violată, a declarat, luni, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Galaţi, Mihai Polinschi, relatează Agerpres.

„Am fost solicitaţi pe 112 de către un agent de poliţie să intervenim pe raza municipiului Galaţi, unde o tânără se afla într-un loc public, cu o hemoragie abdominală, aparent. La faţa locului, echipajul nostru a constatat, în prezenţa unui echipaj de poliţie şi a unui agent de la jandarmi, că tânăra, de 14 ani, era confuză, avea o hemoragie puternică de origine vaginală pe haine şi pe picioare. A fost preluată, i s-au acordat primele îngrijiri, a fost perfuzată, transportată la Spitalul de Pediatrie din Galaţi, de unde a fost preluată şi transportată la Spitalul Judeţean Galaţi pentru serviciul de obstretică-ginecologie, fata fiind în şoc hemoragic. În timpul transportului, asistenta noastră a reuşit cu greu să scoată nişte amănunte din care reieşea că fata ar fi fost violată, de o persoană cunoscută", a declarat Mihai Polinschi pentru sursa citată.

Minora din Galați a fost internată pentru o „traumă internă”

Fata a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă, viaţa ei fiind în afara oricărui pericol.

Pacienta, o minoră de 14 ani, a fost transferată de la Spitalul de Copii către secţia de ginecologie pentru o traumă internă. A primit tratament de specialitate, investigaţii şi, în prezent, starea ei stabilă hemo-dinamic şi respirator şi nu pune probleme deosebite", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Galaţi, Ionuţ Băneşanu.

Directorul adjunct de la DGASPC: Nu e viol

Directorul adjunct al DGASPC Galaţi, Ciprian Groza, a declarat însă că minora susţine că nu a fost violată. Potrivit acestuia, fata a plecat din centrul de plasament cu bilet de voie, s-a întâlnit cu prietenul ei, de 15 ani, a întreţinut relaţii sexuale consimţite acasă la acesta, după care, în urma unei hemoragii, a ajuns la spital.

Groza a precizat că minora a povestit că nu fost agresată şi că adolescentul o iubeşte.

Este un caz nefericit. O minoră dintr-un centru de plasament, care a plecat în învoire în oraş şi a ajuns la prietenul ei, unde a întreţinut relaţii sexuale, după care a urmat acea hemoragie pentru care a fost internată în spital. Cel mai important în acest moment este că ea este în afară de orice pericol. A plecat din centrul de plasament cu bilet de voie, de la ora 17,00 la 20,00. Ea nu s-a întors la centrul de plasament la ora 20,00 pentru că, din păcate, a ajuns la spital. Fata a povestit că este prietenul ei, a mai avut întâlniri cu acesta. Este un copil, de 15 ani, s-au întâlnit la el acasă. Din relatările ei, nu a fost agresată, a fost consiliată psihologic şi susţine că este prietenul ei, că o iubeşte. Nu este vorba de un viol la acest moment, a fost cu consimţământul ei. Totul s-a petrecut în casa tânărului, mai mult ca sigur părinţii nu erau acasă. Ancheta încă nu este finalizată", a spus Groza.

Doi polițiști sunt cercetați disciplinar

O femeie a filmat o minoră plină de sânge pe strada George Coşbuc din Galaţi şi susţine că a oprit o maşină de poliţie pentru a interveni în acest caz. Înregistrarea video arată că cei doi poliţişti din maşină, un bărbat şi o femeie, au stat în vehicul, la distanţă de fata rănită, şi abia la insistenţele martorilor au chemat o ambulanţă.

Cei doi poliţişti sunt cercetaţi disciplinar.

„Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public, Compartimentul de Relaţii Publice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi este abilitat să comunice următoarele: conducerea IPJ Galaţi a dispus, încă de ieri (duminică - n.r) declanşarea cercetării disciplinare faţă de cei doi poliţişti, la finalizarea căreia vor fi dispuse măsurile legale care se impun. Minora care apare în imagini a fost transportată la spital, de un echipaj de salvare, iar în funcţie de rezultatul verificărilor şi a raportului de expertiză medico-legală se va stabili dacă aceasta a fost victima vreunei infracţiuni", se precizează într-o informare a IPJ Galaţi.

Potrivit IPJ, cei doi poliţişti au gradul de agent, unul dintre ei este absolvent al şcolii de agenţi, promoţia 2016, celălalt, angajat din sursă externă în anul 2017.
În perioada cercetării disciplinare nu se suspendă activitatea acestora.

Poliţiştii au deschis şi un dosar penal pentru act sexual cu un minor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Traseul vortexului polar în România. Județele care urmează să fie lovite de ninsori
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Lucia_Grijac
Lucia Grijac, directorul Centrului de Transfuzie București: "Veniți la donare înainte de a pleca în vacanță!"
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...