Răspunsul lui Voiculescu după ce Firea a anunțat că îl dă în judecată: „Are o problemă cu faptul că spun adevărul”

Data actualizării: Data publicării:
voiculescu

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, îi răspunde primarului Capitalei, Gabriela Firea, care îl acuză de promovarea unor informaţii false şi de realizarea unei campanii electorale cu sănătatea românilor, afirmând că în timp de un an şi jumătate nu s-a făcut niciun transplant la Spitalul „Sf. Maria”, centru acreditat în 2016, iar zeci de familii au avut de suferit din cauza unor „inconştienţi”. Voiculescu susţine că în ciuda acestui fapt, primarul are o problemă cu faptul că el spune adevărul, scrie news.ro.

„Peste 10 milioane de euro cheltuiţi fără nicio justificare reală. 1,5 ani fără niciun transplant de plămâni într-un centru acreditat despre care dânsa pretindea că poate face transplant „de mâine dimineaţă”. NICIUNUL! ZECI de familii nenorocite de nişte inconştienţi. Gabriela Firea nu are o problemă cu asta, are o problemă cu faptul că spun eu adevărul”, scrie Vlad Voiculescu pe pagina sa de Facebook.

El se întreabă de ce timp de un an şi jumătate, de când PSD se află la putere, nu a avut loc niciun transplant la Spitalul „Sf. Maria” şi îi solicită Gabriela Firea să explice de ce.

„DE CE nu s-a făcut de un an şi jumătate (de când a preluat PSD tot) niciun transplant la Spitalul Sf. Maria, transplantul acela despre care spunea că îl blochez eu şi că trebuie făcut "de mâine dimineaţă"? O invit să explice oamenilor acelora! Gabriela Firea mă acuză că am "BUSINESS" în sănătate. O invit să ne spună tuturor care sunt acelea!”, continuă Voiculescu.

Fostul ministru o acuză pe Gabriela Firea că „acoperă” în continuare ce se întâmplă în Spitalul „Sf. Maria” şi îi cere să facă publice toate contractele şi documentele de achiziţie de la acest spital.

„Într-un punct are dreptate doamna Firea, vom ajunge în instanţă... şi îmi pare rău că am întârziat atât. Dar până să îmi dea mie socoteală pentru vorbe aruncate aiurea, doamna Firea are de dat socoteală câtorva zeci de familii care fie îşi plâng morţii, fie aşteaptă fără speranţă lângă cei care nu au murit încă, dar cărora dânsa şi acoliţii dânsei le-au luat orice speranţă!”, mai scrie Voiculescu.

Marţi, Vlad Voiculescu a scris într-o postare pe Facebook despre o fetiţă de opt ani cu fibroză chistică pentru care medicii nu mai pot face nimic şi afirmă că s-a ajuns aici pentru că „s-a născut şi locuieşte în locul greşit”, amintind de o pacientă din Germania care a ajuns la 52 de ani deşi suferă de aceeaşi boală. Voiculescu afirmă că mai multe persoane, printre care Gabriela Firea şi „toată gaşca de domni de la Agenţia Naţională de Transplant”, „ar trebui să intre în pământ de ruşine” pentru situaţia în care a ajuns România de unde părinţii cu copii bolnavi pleacă pentru că nu găsesc tratament.

„Refuzul de a mai primi fără nicio limitare pacienţi români i-a costat pe zeci de români viaţa. Gabriela Firea va trebui să plătească pentru ce a făcut”, susţine Vlad Voiculescu.

Potrivit acestuia, în pământ de ruşine ar mai trebui să intre Narcis Copcă, „cel care a îngropat peste 10 milioane de euro, cel care şi-a angajat firme prietene pentru lucrări de renovare la spital, cel care a minţit, a ameninţat şi a calomniat Eurotransplant, AKH Viena şi medicii care ne puteau salva fraţii”.

„În pământ ar trebui să intre de ruşine domnul Victor ZOTA, domnul Radu DEAC şi toată gaşca de domni de la Agenţia Naţională de Transplant, cu toate titlurile lor universitare, care au acreditat în mod ilegal spitalul Sf. Maria şi au blocat atâţia ani intrarea României în Eurotransplant pentru a îşi proteja propriile interese. Cu toţii ar trebui să îşi dea demisia astăzi. Pentru ce au făcut (şi ce nu au făcut) în toţi aceşti ani, sper să plătească cu vârf şi îndesat”, mai scrie Vlad Voiculescu.

Primarul Capitalei Gabriela Firea i-a răspuns fostului ministru că pentru a fi realizat un transplant trebuie îndeplinite nişte condiţii, mai ales să existe organul donat. Edilul îl acuză pe Voiculescu de promovarea unor informaţii false şi spune că îşi face campanie electorală cu sănătatea românilor, adăugând că dezminte afirmaţiile fostului ministru.

„Ca să se realizeze o operaţie de transplant, fie că este renal, pulmonar sau de altă natură, trebuie să fie îndeplinite câteva condiţii. În primul rând, să existe organul donat. Am observat că este o campanie negativă dusă în mass-media de un fost ministru al Sănătăţii care are business în domeniul sănătăţii. Eu nu pot să-i urez succes pentru că îşi face campanie electorală cu sănătatea românilor şi se joacă, practic, cu informaţii neadevărate pe care le exprimă în spaţiul public şi din nefericire ele sunt preluate. A fost şi la câteva posturi de televiziune, dar a fost demontat în tot ceea ce a afirmat de către managerul Spitalului Sf. Maria, de domnul doctor Copcă, pentru că nu se pot realiza operaţii decât dacă există bolnavul şi donatorul sau organul donat”, a declarat marţi Gabriela Firea.

Edilul subliniază că afirmaţiile fostului ministru al Sănătăţii sunt false şi sunt doar acuzaţii nefondate, transmiţându-i că îl va da în judecată.

„(...) Dezmint tot ceea ce exprimă în spaţiul public fostul ministru al Sănătăţii, care face acuzaţii nefondate. Îi transmit din nou că ne vom vedea în instanţă pentru că nu se poate juca la nesfâşit de dragul unei cariere politice pe care şi-o doreşte fulminantă, dar ea nu poate fi construită pe minciună”, susţine Firea.

În martie 2016, Spitalul ”Sfânta Maria” a fost acreditat pentru transplant pulmonar, o premieră în România. La momentul respectiv erau şase pacienţi români pe listele de aşteptare la AKH Viena pentru intervenţie, însă clinica a refuzat să îi mai opereze.

Ulterior, Vlad Voiculescu, ce era ministrul Sănătăţii la momentul respectiv, a declarat că existau suspiciuni serioase că Spitalul Clinic Sfânta Maria a fost acreditat pentru transplant de plămân sub presiune politică.

În noiembrie 2016, Societatea Română de Pneumologie (SRP) susţinea că „Experimente de transplant" au avut loc şi în Turcia (1999) cu o rată de supravieţuire de zero la sută şi că, în România, transplantul pulmonar nu este posibil pentru că medicii nu au experienţă şi instruire suficientă, iar medicamentele sunt foarte scumpe şi nu pot fi asigurate fără întreruperi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri