Rafila: E un val de creștere rapidă, problema e când se va opri. Am pus la punct un sistem funcțional, rămâne să-l testăm

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Foto: INQUAM Photos/ George Călin

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marți, într-o vizită la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, că instituția pe care o conduce monitorizează creșterea numărul de cazuri noi de Covid, în contextul în care infectările s-au dublat în ultimele 24 de ore. Potrivit ministrului, nu e important doar numărul de cazuri, ci câte necesită spitalizare și dacă spitalele vor fi depășite.

"E un val de creștere rapidă, am spus și zilele trecute, e una dintre cele mai rapide creșteri din Europa din punct de vedere al ratei de reproducere a infecției. Avem un salt săptămânal de 1,5 ori a numărului de cazuri. Dacă săptămâna trecută aveam 6 mii, acum sunt aproape 9 mii. A fost creștere și în valul 4, acum problema este când se va opri această creștere", a declarat Alexandru Rafila.

"Am pus la punct un sistem funcțional credem, rămâne să-l testăm, care presupune testarea rapidă prin medicii de familie, evaluarea inițială la medicul de familie, ulterior la centrele de evaluare. Cei cu comorbidități vor merge către 230 de centre unde vor putea face investigații și mulți vor primi medicație de la centre ambulatorii sau vor fi îndrumați către spitale pentru îngrijiri aprofundate", spune Rafila.

Ministrul Sănătații a precizat că nu doar numărul de cazuri este important în acest moment, ci și dacă ele necesită spitalizare. 

"Nu este important doar numărul de cazuri, ci dacă necesită spitalizare, dacă spitalele vor fi depășite, depunde cum funcționează sistemul de acordare servicii medicale în ambulator și ciurcuitul clar al pacientului", a explicat Alexandru Rafila.

Întrebat dacă sunt luate în calcul şi alte măsuri în valul 5 al pandemiei, Ministrul Sănătății a răspuns: "În momentul de faţă nu sunt preconizate, există un mecanism în funcţiune care se referă la incidenţa de 1 la mie, incidenţa de 3 la mie, acestea sunt mecanismele care vor funcţiona. Sigur că, în funcţie şi de ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate, apropo de capacitatea sistemului de a prelua pacienţi, pot fi luate şi alte măsuri, dar aceste măsuri nu sunt neapărat din partea Ministerului Sănătăţii, sunt măsuri care vor fi luate de către Guvernul României".

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...