Raed Arafat: Acest TIR a funcționat luni de zile în Argeș. Toate unitățile mobile ATI sunt în garanție

Data actualizării: Data publicării:
raed arafat inconjurat de jurnalisti si microfoane
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Șeful DSU, Raed Arafat, a spus că tragedia de la spitalul Victor Babeș, unde 3 pacienți au murit după ce s-a defectat instalația de oxigen de la unitatea mobilă ATI, s-a produs în urma creșterii presiunii oxigenului, dar că nu este cunoscut motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru. El a adăugat că acest TIR de terapie intensivă a funcționat timp de mai multe luni, fără probleme, în Argeș, și că toate unitățile mobile ATI sunt în garanție și „au fost verificate cam o dată la 2-3 luni”.

Aarafat a spus că presiunea oxigenului trebuie să fie în jur de 5,8 Bari, dar a crescut peste acest nivel. „Ventilatoarele sunt de fabricație americană, când presiunea depășește 6 Bari intră în sistem de autoprotecție și se opresc. Asta se pare că s-a întâmplat azi, când ventilatoarele s-au oprit toate”, a spus Arafat într-o conferință de presă.

El a spus că la spital se afla un reprezentant al firmei care întreține ventilatoarele, care venise acolo dintr-un alt motiv, dar că acesta nu a vrut să intre în unitatea mobilă să ajute, deoarece acolo erau pacienți COVID.

„A preferat să rămână afară și să dea anumite indicații colegilor din TIR”, a spus Arafat.

El a adăugat că pacienții au fost trecuți pe ventilație manuală, dar trei dintre ei, aflați în stare gravă, au intrat în stop cardiorespirator.

„S-a întâmplat ce nimeni nu a dorit să se întâmple: unii pacienţi au intrat n stop, nu s-a reuşit să fie resuscitaţi, erau în stuaţie critică”, a precizat el.

Șeful DSU a mai spus că instalația de oxigen nu a fost montată greșit la Spitalul „Victor Babeș”, așa cum acuza fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea.

„Nu. Nu a fost montată greșit. La un moment dat, firma care a făcut instalația de oxigen nu era firma care era agreată sau care lucra cu firma de stocatoare de oxigen. Țeava care a fost instalată era de altă dimensiune și necesita alte acțiuni de autorizare”, a spus Raed Arafat.

El a adăugat totul a fost corectat înainte să fie TIR-ul pus în funcțiune.

„Nu s-a făcut o improvizație. Firma care a prima instalație a făcut-o cu anumite țevi care nu erau potrivite pentru ce trebuia să funcționeze acolo și atunci a fost repetată lucrarea. Pentru asta a durat și vreo două zile în plus să fie pus TIR-ul în funcțiune. Firma care are stocatorul a spus că trebuie altceva și atunci s-a făcut altceva”, a explicat Arafat.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...