Senatorul român Vergil Chițac a fost testat pozitiv cu coronavirus după ce a participat la o reuniune internațională.
Potrivit corespondentului Digi24, Carla Tănasie, parlamentarul nu ar mai fi intrat în contact cu nicio persoană după întoarcerea în țară.
Parlamentarul a călătorit într-o țară în care sunt mai multe cazuri de infectare. Întors în țară, a intrat în autoizolare și nu s-a mai întors la serviciu.
Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, a declarat pentru Ordinea.ro că senatorul Vergil Chițac testul a ieșit pozitiv.
„Da, vă confirm informația. Senatorul Chițac a făcut testul pentru coronavirus, așa cum deja știti și rezultatul a ieșit pozitiv. Atât pentru el, cât și pentru soție. Din momentul în care am aflat, am decis să mă autoizolez și eu deoarece ultima data când m-am întâlnit cu domnul senator a fost luni, săptămâna aceasta. Am plecat, ieri, spre Parlament și în momentul când voiam să intru în clădire am primit vestea că domnul Chițac s-a testat pentru coronavirus. Mi-am sunat șeful de la partid și l-am informat despre situația și am plecat spre casă. De atunci, m-am autoizolat și aștep rezultatul testului”, a declarat Bogdan Huțucă pentru sursa citată.
Senatorul constănțean Vergil Chițac, 57 ani, și soția acestuia au fost depistați pozitiv cu coronavirus în cursul zilei de vineri. Sunt infectați și asistentul personal al senatorului, dar și fiul lui. În prezent, toți se află în izolare la domiciliu și urmează să fie transportați la Spitalul județean Constanța.
Toți membrii BPN al PNL se vor izola la domiciliu, a anunțat Ludovic Orban. Premierul a anunțat că toți senatorii PNL au obligația să se autoizoleze și că el se va izola la Vila Lac 2. El a făcut aceste anunțuri după ce senatorul Vergil Chițac a fost confirmat cu coronavirus.
"Am cerut Ministerului Sănătății un mecanism rapid de anchetă epidemiologică în PNL. Miniștrilor și membrilor BEX PNL li se vor prelua probe pentru diagnostic rapid. După prelevare, toți se vor izola la domiciliu”, a declarat Ludovic Orban.
Cinci echipe ale DSP merg la Parlament
Cinci echipe ale Direcției de Sănătate Publică merg în Parlament pentru a vedea dacă parlamentarul depistat cu COVID-19 a infectat și alte persoane.
Au fost cerut 150 de teste pentru membrii BEx și pentru jurnaliști. Nimeni nu va ieși din Parlament până când aceste teste nu sunt făcute.