Primăria Capitalei vrea să instaleze 25 de staţii noi de măsurare a zgomotului şi să le modernizeze pe cele vechi. Rezultatele monitorizărilor sunt însă uşor de anticipat - zgomotul în Bucureşti e mult prea mare, iar oamenii expuşi pe termen lung pot avea probleme de auz, avertizează specialiştii.
Chiar și în zilele de vacanță, Bucureștiul e un oraş gălăgios. În intersecţia de la Piaţa Unirii, la ora 11, nivelul zgomotului depăşeşte 85 de decibeli.
Delia Nedelcu - medic specialist ORL: „Orice fel de zgomot, orice fel de expunere cotidiană la zgomote de peste 85 de decibeli, ceea ce reprezintă motoarele de mașini, motociclete, claxoane , „Noi stăm aici un pic mai sus, şi e oribil. Dacă deschizi geamul nu mai auzi nimic la televizor, nu te mai poți înțelege cu nimeni în casă”, spune o persoană.
În prezent, în Capitală, nu se poate măsura, într-un mod profesionist, nivelul zgomotului. Cele 15 staţii fixe de monitorizare, instalate în 2006, s-au uzat. Municipalitatea vrea să le înlocuiască, dar și să le mărească numărul, pentru a se alinia directivelor europene.
Primăria Capitalei vrea să instaleze stații de monitorizare a zgomotului urban în 3 locații cu trafic intens din fiecare sector, 2 locații cu trafic redus, parcul Regele Mihai I și 4 spitale și unități de învățământ .
Bogdan Lazarovici - inginer de sunet: „Există o directivă europeană, din 2002, care spune că la fiecare 5 ani, începând cu 2007, toate oraşele cu mai mult de 100 de mii de locuitori trebuie să aibă hărţi de zgomot, care prezintă radiografia oraşului, iar obligaţia fiecărei primării este de a lua măsuri pentru ca nivelul de zgomot să se reducă.”
Proiectul va fi votat în următoarea şedinţă de consiliu. Costul implementării e de aproximativ 2,8 milioane de lei.
„Sistemul actual de monitorizare a zgomotului urban aflat în dotarea Primăriei Municipiului București, achiziționat în anul 2006, compus din 15 stații fixe de monitorizare a zgomotului și modulul de transmisie și prelucrare date, este uzat moral și fizic, necesitând upgradarea și dezvoltarea acestuia adaptat la nivelul actual al tehnologiei din domeniul acustic”, a transmis Primăria Capitalei.
FOTO: Getty Images