Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel

Data publicării:
întâlnire între Klaus Iohannis şi patriarhul Daniel. Cei doi stau la masă, faţă în faţă, fiecare cu masca de protecţie pe faţă
Şeful statului şi şeful BOR s-au întâlnit la Reşedinţa Patriarhală. Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marți cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la reședința Patriarhală. Nu au fost oferite detalii publice despre discuţiile purtate între cei doi, conform agenţiei de ştiri a Patriarhiei Române, Basilica.ro.

„A fost o vizită firească la început de an, o întâlnire oficială în spiritul dialogului dintre două instituții importante ale societății românești pe temele actuale ale acesteia”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Vasile Bănescu nu a luat parte la întâlnirea dintre Klaus Iohannis şi patriarhul Daniel.

„Președintele însuși nu a făcut nicio declarație în acest sens, ceea ce indică nu doar caracterul interinstituțional, ci și pe cel interpersonal al acestei întâniri”, a declarat Vasile Bănescu.

Patriarhul și Președintele s-au mai întâlnit public în luna martie a anului trecut, atunci când Klaus Iohannis a primit Premiul European „Coudenhove-Kalergi”.

Săptămâna trecută, reprezentanții Comitetului Național pentru Vaccinare s-au întâlnit cu reprezentanții cultelor religioase, unde s-a discutat despre vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

Totodată, discuțiile de săptămâna trecută au vizat și campania de vaccinare împotriva COVID-19, precum și modalitățile de programare, beneficiile și importanța vaccinării în rândul populației. Printre temele discutate, a fost și „modul în care anumite practici religioase se pot adapta măsurilor de protecție sanitară”, potrivit comunicatului.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri