Prim-ministrul Viorica Dăncilă va avea, marţi, o întrevedere cu miniştrii Afacerilor Externe din Republica Polonă, Jacek Czaputowicz, şi Republica Turcia, Mevlut Cavusoglu, pe agenda discuţiilor aflându-se temele de interes prioritar, în special din domeniul securităţii, scrie Agerpres.
Întrevederea va avea loc cu ocazia participării celor doi miniştri la consultările trilaterale România-Polonia-Turcia, care se vor desfăşura la Bucureşti în cursul aceleiaşi zile, potrivit unui comunicat al Guvernului.
La convorbiri va participa, de asemenea, ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu.
„Întrevederea de la Palatul Victoria va oferi ocazia de a realiza un schimb util de opinii cu privire la temele de interes prioritar, în special din domeniul securităţii, precum şi de a explora modalităţile de consolidare a cooperării, în vederea promovării obiectivelor de securitate comune la nivel regional şi aliat”, se mai arată în comunicatul Executivului.