Viorica Dăncilă, întrebată despre avantajul său la prezidenţiale: Un singur lucru nu-l au nici Iohannis, nici Barna

Data publicării:
Congres PSD dancila inquam octav ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS Octav Ganea

Preşedintele PSD Viorica Dăncilă, desemnată oficial candidat la prezidenţiale, a declarat că nu intră în competiţie, nici cu Klaus Iohannis, nici cu Dan Barna. Totodată, a subliniat că poate câştiga şi că nu se va retrage în favoarea lui Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE.

Întrebată ce avantaj crede că are faţă de ceilalţi candidaţi, Viorica Dăncilă a răspuns că nu intră în competiţie cu Klaus Iohannis sau cu Dan Barna.

"Voi spune un singur lucru pe care nici Barna, nici Iohannis nu îl au. Nu sunt apropiaţi de oameni, nu merg în rândul lor. Barna sădeşte ură, iar oamenii au nevoie de unitate, de proiecte, de discuţii cu ei, au nevoie ca preşedintele României să fie apropiat de ei.

Am convingerea că pot câştiga în faţa lui Iohannis. În 2014, Victor Ponta  avea 31%, Klaus Iohannis - 15%, şi rezultatul a fost tocmai invers. 

Nu mă retrag în favoarea lui Tăriceanu, am spus că sunt un om corect, rămân corectă faţă de colegii mei, nu trebuie să îi dezamăgesc pentru încrederea pe care mi-au dat-0.

Îmi voi asuma un număr de voturi, şi colegii mei îşi vor asuma un număr de voturi. Suntem un partid organizat, această asumare a numărului de voturi nu vine prin impunere de la centru, ci după discuţii cu fiecare organizaţie în parte", a declarat presei Viorica Dăncilă, la finalul congresului.

De altfel, în timpul discursului susţinut în faţa social-democraţilor, ea i-a criticat pe actualul şef al statului Klaus Iohannis şi pe liderul USR, Dan Barna, susţinând totodată că este "mai puternică" decât cei care "nu fac altceva decât să ţipe de pe margine".

"Sunt mai puternică decât toţi aceşti bărbaţi care nu fac altceva decât să ţipe de pe margine", a declarat ea imediat după ce a fost desemnată candidat al partidului la alegerile prezidenţiale.

Dăncilă a făcut aluzie la preşedintele USR, afirmând că acesta ar da dovadă de aroganţă. "'Dacă eram eu preşedinte...' înseamnă aroganţă şi îndepărtare de oameni. De aceea, nu vor fi niciodată acolo unde îşi doresc, pentru că nu îi înţeleg românii şi nu se simt de a-i lor", a spus ea.

De asemenea, preşedintele PSD l-a criticat şi pe Klaus Iohannis: "Pentru cel care promitea lucrul bine făcut pare că ceasul a stat demult. Pentru noi, toţi ceilalţi, au trecut cinci ani de nimic". 

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...