Zeci de autocare cu membri şi simpatizanţi PSD din regiunile mai îndepărtate de Capitală s-au încolonat spre Bucureşti cu noaptea-n cap. Trebuie să ajungă la 8:00 seara la marele miting organizat de formaţiunile de la guvernare. Sute de mii de oameni vor social-democraţii să adune în Piaţa Victoriei, însă nu toţi participanţii ştiu sigur de ce bat atâta drum.
Miting de proporții, azi, în Piața Victoriei. Câți oameni va reuși să mobilizeze PSD?
La 5:00 dimineaţa s-a dat adunarea în centrul Oradei. Oamenii s-au conformat cerinţelor de partid, şi-au luat tricouri albe şi bagaje puţine. Organizatori au pregătit sute de litri de apă și băuturi răcoritoare pentru drum. În total, din tot judeţul, 50 de autocare pline se îndreaptă spre Capitală. Motivele sunt tot cele anunţate de partid.
-Cu gânduri bune, să demonstrăm împotriva abuzurilor.
-De ce ați ales să participați la acest miting?
-Să susținem și noi (i se șoptește)... să susținem guvernarea... și împotriva abuzurilor.
Dumitru Gherman, deputat PSD de Bihor: A demonstra țării că PSD este un partid puternic care are susținerea electoratului și că este de nepermis ca minoritate să se erijeze în a decide soarta țării.
Ioan Mang, președintele PSD Bihor: Orice cetățean are dreptul să protesteze chiar și aceia care sunt nemulțumiți de situația în care a ajuns România, împotriva lui Johannis și a statului paralel.
Din Timiş, 2.000 de persoane au pornit la drum, înainte de ora 6. Autocarele au fost burduşite cu cutii de sandwichuri şi baxuri de apă pentru cele peste 10 ore de drum.
-Nu mi se pare ca un stat democartic să.... să aplice legile, dupa cum se dorește. Există niște legi care.... momentan nu sunt respectate.
-Va fi un miting pașnic și sperăm să fie de succes. Să o demitem pe Kovesi și abuzurile care se fac.
Manifestanţii PSD trebuie să ajungă în Piaţa Victoriei la ora 18:00. Mitingul începe la ora 20:00.