Două rachete de semnalizare au căzut în curtea locuinței private a lui Benjamin Netanyahu din Cesareea, fără să rănească pe nimeni. Premierul israelian și familia nu erau acasă în acel moment, potrivit Times of Israel, în timp ce Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă „semnificativă” de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra oraşului Haifa, rănind două persoane.
„Acesta este un alt exemplu clar al modului în care Hezbollah vizează în mod deliberat civilii israelieni” dinspre Libanul vecin, a declarat armata într-un comunicat, fără a oferi detalii despre starea de sănătate a răniţilor, transmite AFP preluată de Agerpres.
Într-o altă declaraţie, armata a precizat că „aproximativ zece proiectile” au fost lansate asupra Golfului Haifa, dintre care unele au fost interceptate. Un purtător de cuvânt al Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, a precizat într-un comunicat că echipele sale din Haifa nu au raportat „nicio victimă" de la şrapnelele rachetelor în acest moment, dar că cinci persoane s-au rănit „uşor” fugind în adăposturile antiaeriene.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Shin Bet, agenția de onformații a Israelului, și Poliția au anunțat că o pereche de rachete de semnalizare trase asupra reședinței private a prim-ministrului Benjamin Netanyahu din Caesarea au aterizat în curtea casei. Nu au fost provocate pagube, iar o declarație comună a organismelor de securitate subliniază că Netanyahu și familia sa nu se aflau acasă în acel moment.
Poliția și Shin Bet mai spun că au deschis o anchetă și denunță „incidentul grav, care marchează o escaladare periculoasă”.
Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a condamnat incidentul într-o postare pe X şi a declarat că este în curs o anchetă.
„Incitarea împotriva prim-ministrului Benjamin Netanyahu depăşeşte toate limitele. Aruncarea unei rachete de semnalizare în reşedinţa sa în această seară depăşeşte o altă linie roşie", a declarat, de asemenea, ministrul Securităţii, Itamar Ben-Gvir, pe X.
În octombrie, o dronă a fost lansată spre reşedinţa premierului din Caesarea, fără a provoca niciun prejudiciu.
Armata israeliană a anunţat sâmbătă moartea unuia dintre soldaţii săi în sudul Libanului, ridicând la 48 numărul militarilor săi ucişi în luptele cu Hezbollah de la începutul ofensivei sale terestre în regiune pe 30 septembrie.
Armata israeliană a lansat o campanie intensă de bombardamente în Liban la 23 septembrie, urmată de o ofensivă terestră.
Ea spune că vrea să neutralizeze Hezbollah în regiunile de graniţă din sudul Libanului pentru a permite întoarcerea locuitorilor din nordul Israelului, strămutaţi de mai mult de un an din cauza lansărilor de rachete.
Mişcarea libaneză a lansat un „front de sprijin” pentru Hamas la 8 octombrie 2023, a doua zi după atacul fără precedent de la 7 octombrie al mişcării islamiste palestiniene pe teritoriul israelian, care a declanşat războiul din Gaza.
Editor : B.E.