Cioloș: Șansele României de a adera la Spațiul Schengen scad pe zi ce trece. În 2017 trebuia să intrăm

Data actualizării: Data publicării:
dacian ciolos vorbeste in fata unui perete albastru de la parlamentul european
„Trebuia să fim în Schengen, dacă la putere nu ajungea PSD-Dragnea, ajutat de Grindeanu și Ciolacu”, a spus fostul premier. Foto: Profimedia Images

Europarlamentarul REPER Dacian Cioloș a scris, marți, pe Facebook, că „dezamăgirea nu este doar că nu am intrat până azi în Schengen, ci că șansele scad pe zi ce trece, cu lipsa de fermitate și de anvergură a politicienilor aflați azi la conducerea țării”. El acuză guvernarea „PSD-Dragnea, ajutat de Grindeanu și Ciolacu”, care s-a succedat cabinetului pe care l-a condus în 2016, că nu a reușit acest lucru și spune că șansele României de a intra scad din 2017.

„Dezamăgirea nu este doar că nu am intrat până azi în Schengen, ci că șansele scad pe zi ce trece, cu lipsa de fermitate și de anvergură a politicienilor aflați azi la conducerea țării. Și aceste șanse scad din 2017, anul în care - și o spun cu toată responsabilitatea - trebuia să fim în Schengen, dacă la putere nu ajungea PSD-Dragnea, ajutat de Grindeanu și Ciolacu.

După câteva luni de întâlniri diplomatice intense ca prim-ministru, în 2016, obținusem acordul Franței și Germaniei, care încă erau sceptice când venea vorba de extinderea Schengen, pentru o aderare în trepte a României și Bulgariei: mai întâi cu spațiul aerian și ulterior cu frontierele terestre, în cursul anului 2017. Subiectul era aproape încheiat.

Dacă nu-și aduce aminte îi recomand domnului Grindeanu să recitească ce i-am lăsat scris, pe 4 ianuare 2017 la Palatul Victoria, în documentele de predare-primire.

Știm prea bine ce s-a întâmplat apoi în 2017, dar le reamintesc eu lui Marcel Ciolacu și echipei sale de guvernare: PSD a început asaltul împotriva justiției și statului de drept, pentru a-l scăpa de pușcărie pe Liviu Dragnea. Am ajuns să fim alăturați Ungariei și Poloniei, în timp ce sute de mii de oameni protestau în stradă împotriva mutilării legilor justiției. PSD-ul, ca de obicei, a pus interesul de clan deasupra celui național și a oferit pe tavă unor țări precum Olanda justificarea de a nu ne lăsa în Schengen.

De atunci, niciunul dintre cele opt guverne care s-au succedat, și de la PSD, și de la PNL, nu a mai reușit vreun progres real pe agenda Schengen. (...)

Din cauza acestor greșeli strategice au crescut în România și sentimentele anti-europene captate de tot felul de extremiști de teapa lui Simion, aliat cu partide din statele membre care nu vor România în Schengen și care s-au opus aderării noastre la UE”, arată mesajul lui Cioloș.

Ministrul de Externe Luminița Odobescu a transmis, marți seară, că Belgia a reconfirmat sprijinul pentru aderarea României la Spațiul Schengen, după ce secretarul de stat belgian pentru migraţie şi azil, Nicole de Moor, a părut, în declarații susținute marți, să condiţioneze extinderea viitoare a Schengen de reformarea sistemului.

Marți, ziua în care România aștepta să obțină un vot pentru aderarea la Schengen, subiectul a fost scos de pe agenda de la Bruxelles. Din declarația secretarului de stat pentru Migrație din Belgia făcută marți, înainte de reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne, reiese că Belgia este reticentă în privința extinderii Schengen, având îngrijorări asupra capacității țărilor UE de a controla migrația și de a-și apăra granițele externe.

România aşteaptă să afle dacă Olanda va susţine aderarea Bulgariei la spaţiul de liberă circulaţie europeană, pentru a lua o decizie în dosarul Schengen, a afirmat, luni, premierul Marcel Ciolacu.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zilele în care nu se spală între Crăciun și Revelion 2025. Când este interzis să faci treburi casnice
Digi FM
Motivul pentru care un român care a muncit șapte ani în Germania a decis să revină în țară: „Te pun să...
Pro FM
Răsturnare de situație. Ce a spus Chris Martin despre Dakota Johnson, după luni de zile în care s-a spus că...
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Lovitura care dovedește că serviciile secrete ucrainene sunt mai bune decât ale lui Putin
Newsweek
PSD iese de la guvernare. Se mai indexează pensiile în ianuarie? Mica Recalculare, în mare pericol
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Jerry Bruckheimer, dezvăluiri despre Bruce Willis, la peste 20 de ani de la „Armageddon”: "A fost atât de...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...