„Altfel, trecând la... staţi puţin că om sunt şi eu, mi-am făcut aici un punctaj să văd dacă ... consolidare organizaţii v-am spus, alegeri prezidenţiale am spus, obiectiv 2016 am spus, felicitări am spus, da, mai am femei. Despre rolul femeii”, a trecut el în revistă aceste subiecte.
„Cred că despre acest subiect nu ar trebui să vorbesc foarte mult, slăbiciunea mea despre femei este arhicunoscută şi asta pentru că trăiesc în casă cu trei femei”, şi-a începutul el discursul.
„Patru acum”, s-a corectat imediat. „Încă nu merge în picioare a patra”, a completat şeful statului.
„Ştiu foarte bine din trăirile fiicelor mele cât de greu este pentru o femeie în ziua de azi. Toţi strigăm egalitate, unor nu le place un superfeminism afişat, dar eu din respect pentru femei şi ştiind prin ce dificultăţi trec pentru a evolua am susţinut foarte multe femei în politică. Fie că e vorba de Sulfina Barbu, fie că e vorba de Anca Boagiu, fie că e vorba de doamna care ieri îi dădea lecţii lui Boc, Raluca Turcan, care îmi aduc aminte ce dificultăţi avea pentru a fi pe listă din partea liberalilor şi cum am reuşit să o plasez pe un loc eligibil la Sibiu”, afirmat Traian Băsescu.