Întrebat dacă intenţionează să condiţioneze adoptarea acestei măsuri de către CN de rămânerea în funcţia de preşedinte, Ponta a răspuns: "Da. Eu cred că dacă merg cu o propunere la Consiliul Naţional şi majoritatea colegilor nu sunt de acord cu mine, vine altcineva, pentru că nu pot să spun că nu am dreptate, dar mergem mai departe".
Ponta a spus că la CN din 20-21 martie PSD va trebui să ia decizii radicale legate de ceea ce trebuie schimbat în modul său de organizare internă, dar şi în exprimările, mentalitatea şi acţiunea sa politică şi publică, relatează Mediafax.
Liderul PSD a spus că măsura introducerii unor sancţiuni clare în statut pentru cei care au probleme cu justiţia nu beneficiază la acest moment de un consens, dimpotrivă.
Citiți și:
"Până la Consiliul Naţional trebuie să ne hotărâm. Nu toată lumea e de acord cu acest lucru, după cum deja aţi aflat. Nu pot spune că e un consens extraordinar pe această temă", a spus Ponta, care a precizat că a discutat despre subiect cu "toată lumea", inclusiv cu preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, care s-a declarat împotriva unor astfel de măsuri.
Citiți și: