Victor Ponta, posibil client al lui Tony Blair? Este sugestia făcută de cotidianul britanic The Telegraph
Data publicării:
Potrivit publicaţiei, întâlnirea dintre preşedintele american şi premierul Victor Ponta ar fi fost intermediată de Tony Blair, care are un birou de consiliere guvernamentală.
The Telegraph comentează că fostul premier britanic rareori ratează şansa de a-şi extinde reţeaua de contacte şi că nu a făcut-o nici acum. Aceasta cu atât mai mult cu cât Tony Blair a călătorit de două ori la Bucureşti în acest an pentru a se întâlni cu Victor Ponta.
Şi premierul român ar fi dat de înţeles, în urmă cu două luni, că e posibil să înceapă o colaborare cu biroul de consiliere al fostului prim-ministru britanic. Victor Ponta a evitat până acum să spună ce a discutat cu liderul de la Casa Albă la întâlnirea care a durat 15 minute.