Întrebat, la un post de televiziune, dacă Antonescu nu va avea probleme în a fi ales preşedinte dacă liderii locali ai PSD "ridică piciorul de pe pedala de acceleraţie" anul viitor şi nu se implică în campania pentru alegerile prezidenţiale, Ponta a răspuns: "Dacă Crin va continua să vorbească de rău de PSD, probabil că se va întâmpla lucrul ăsta. Eu sper că nu o facă".
Primul ministru a mai afirmat că Antonescu, dacă vrea să devină preşedintele tuturor românilor, trebuie să "vorbească frumos" cu toţi şi să vadă exact ce doresc simpatizanţii PSD, ca şi cei ai UDMR, PNL, PPDD sau ai altor partide, ori cei care nu susţin niciun partid.
„Vreau un preşedinte care să-i reprezinte pe toţi. Sigur, în primul rând pe pesedişti, că eu sunt preşedintele PSD", a adăugat Ponta.
Acesta a asigurat însă că nu vede ca posibil un scenariu în care PSD să nu îl mai susţină pe Antonescu la prezidenţiale decât dacă acesta nu va mai dori să candideze, iar el, ca lider al social-democraţilor, să preia candidatura.
Vineri, Victor Ponta a declarat că, în situaţia în care preşedintele PNL, Crin Antonescu, va candida doar din partea liberalilor la alegerile prezidenţiale, PSD va trebui să aibă candidat propriu.
„Dacă aşa va fi, sigur că trebuie să candidăm şi noi. De altfel, se va întâmpla acest lucru la alegerile europarlamentare şi nu cred că e nicio supărare că vom candida separat”, a spus Ponta.