Va organiza Iohannis referendumul pentru justiție? Răspunsul dat de președinte
Data publicării:
Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat marţi că o eventuală ordonanţă privind amnistia şi graţierea ar fi o eroare foarte gravă pentru România.
„Ar fi o eroare gravă. O astfel de ordonanţă de amnistie şi graţiere ar fi o eroare foarte gravă pentru România”, a spus şeful statului, întrebat ce ar putea face în cazul în care o astfel de ordonanţă ar apărea pe ordinea de zi suplimentară a Executivului, aşa cum s-a întâmplat în cazul OUG 13, relatează Agerpres.
De asemenea, chestionat dacă mai ia în calcul referendumul privind justiţia, preşedintele Klaus Iohannis a răspuns: „Cu siguranţă despre acel referendum o să mai vorbim”.