„Guvernul Dăncilă – Dragnea a ales să raporteze că manualele școlare sunt gata la timp, indiferent de calitatea acestora și de efectele nocive pentru viitorul educației din România. Liviu Pop, președintele Comisiei de Învățământ din Senat, ministrul Educației Valentin Popa și Viorica Dăncilă, cel mai incult premier al României post-decembriste, sunt principalii responsabili pentru greșelile grosolane din manualul de Geografie pentru clasa a VI-a. Trebuie să-și dea demisia din funcțiile pe care le ocupă și să plătească din buzunarul propriu tipărirea celor 1,6 milioane de exemplare", transmite senatorul USR Mihai Goțiu, membru în Comisia pentru Învățământ, cercetare, tineret și sport din Senatul României.
În manualul de geografie pentru clasa a VI-a sunt greșeli de tipul plasării pe hartă a orașului Turnu Măgurele în locul orașului Drobeta - Turnu Severin, Marea Moartă a ajuns în locul Mării Roșii, Insula Ascension a devenit Asuncion, iar Tasmania a fost botezată Vanuatu. USR consideră că aceste greșeli sunt „inadmisibile, iar vinovații trebuie să plătească din buzunarul propriu”.
„Erorile reprezintă imaginea grotescă a iresponsabilității și incompetenței guvernării PSD-ALDE. Și o dovadă în plus că gafele unui premier care confundă Podgorița cu Pristina ori Câmpul lui Horea de la Alba Iulia cu Câmpia Libertății de la Blaj nu sunt întâmplătoare, la fel cum nu sunt întâmplătoare toate agramatismele ministrului Educației. Promovarea imposturii a devenit politică de stat, consfințită oficial în această vară, când același Guvern l-a propus pe fostul ministru al Sănătății Mircea Beuran, primul caz notoriu de plagiat dovedit, în conducerea unui consiliu (CNATDCU) care se ocupă de analizarea plagiatelor!", a mai precizat Mihai Goțiu.
„USR a atenționat că procedura de elaborare a manualelor pentru anul școlar 2018/2019 este ilegală și că va afecta calitatea acestora. Partidele din opoziție au contestat la CCR și au obținut anularea legilor Editurii Unice și a Manualului Unic, dar acest lucru nu a împiedicat Guvernul PSD și ALDE să continue procedura abuzivă de elaborare a manualelor. De asemenea, USR a solicitat, la începutul anului, o anchetă a Corpului de Control al primului-ministru legată de modul de elaborare a manualelor, dar Viorica Dăncilă a refuzat acest lucru.
Iresponsabilitatea cu care Guvernul Dăncilă a tratat problema manualelor școlare și rezultatul al acestui mod de rezolvare a problemei, demonstrează, o dată în plus, că singura preocupare reală a Coaliției PSD – ALDE este de a-și proteja liderii cu probleme penale, nu viitorul cetățenilor români și al României, care depinde într-o măsură esențială de calitatea educației”, este transmis într-un comunicat USR.