Petre Lăzăroiu, fost judecător al CCR a declarat, vineri, pentru News.ro, după decizia Curţii Constituţionale de anulare a întregului proces electoral privind alegerea preşedintelui României, că acum, în primul rând, Guvernul trebuie să dea o Hotărâre în care să stabilească noii parametri ai alegerii preşedintelui.
„Adică să stabiliească datele, competitorii etc etc”, a spus Lăzăroiu.
Întrebat ce se întâmplă în condiţiile în care mandatul actualului preşedinte al României expiră în această lună, Petre Lăzăroiu a răspuns:
„Dacă alegerile parlamentare sunt validate, şi deja am înţeles că mandatele au fost validate, Parlamentul îşi va alege structurile, respectiv preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, chestorii etc şi atunci sigur că se poate numi, aşa cum scrie în Constituţie, un preşedinte interimar. Adică preşedintele Senatului să ia locul preşedintelui ieşit din mandat”, a explicat Petre Lăzăroiu, pentru News.ro.
Curtea Constituțională a decis vineri, în unanimitate, anularea alegerilor prezidențiale, urmând ca procesul electoral să se reia în integralitate, potrivit unui comunicat al CCR. Guvernul va stabili o nouă dată pentru prezidențiale.
Editor : S.S.