Ţuţuianu: Tudose mi-a sugerat să plec, Dragnea voia o rezolvare. La MApN, am deblocat relaţia cu SUA

Data actualizării: Data publicării:
20170619_DNA_TUTUIANU_06_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Fostul ministru al Apărării a explicat, la postul controlat de familia Voiculescu, cum s-a produs plecarea sa de la conducerea MApN. Potrivit acestuia, din cauză că nu se făcuse rectificarea bugetară, au apărut sincope în plata unor drepturi, în cursul lunii septembrie.

Ţuţuianu susţine că bani erau la nivelul MApN, însă problema ar fi ţinut de planificare - ar fi trebuit accesate sume bugetate pentru trimestru IV şi folosite în trimestrul III, dar lipsea cadrul legal. Dar ce se întâmplase în trimestrul III? Potrivit lui Adrian Ţuţuianu, totul ar fi fost dat peste cap de două majorări salariale decise anterior, din care una nu fusese cuprinsă şi în programul de guvernare.

"Nu m-a lucrat nimeni", a mai arătat Adrian Ţuţuianu, întrebat fiind dacă a fost sabotat de cineva din MApN şi adăugând că în ceea ce priveşte relaţia cu preşedintele Iohannis, aceasta a fost doar una "instituţională corectă". "N-am nimic a-i reproşa domnului preşedinte", a adăugat fostul ministru, la Antena 3.

Dar care a fost, privit din perspectiva sa, filmul zilei cu demisia? "Premierul mi-a reproşat un lucru, pe care eu îl recunosc public, că nu i-am dat un telefon să-l informez. Vă spun sincer că nu m-am gândit că din această discuţie poate să iasă o demisie sau măcar o problemă de imagine pentru Guvern sau pentru minister. Mi-a spus că trebuie s-o rezolvăm într-un fel pentru că preşedintele partidului - a şi spus-o aici - i-a cerut să vadă cum rezolvă această chestiune. Mi-a sugerat că, dacă eu nu plec, va trebui să mă demită", a explicat Ţuţuianu.

Totuşi, arată acesta, comunicatul care a fost publoic şi care a declanşat totul fusese trimis în prealabil la Guvern.

Plecarea sa din Cabinetul Tudose a picat cu puţină vreme înaintea unei vizite în SUA, pe care ar fi trebuit să o efectueze alături de preşedintele Klaus Iohannis, şi pe fondul deschiderii discuţiilor cu mai mulţi producători internaţionali de tenhnică militară, fapt punctat şi de Ţuţuianu. "Ceea ce am făcut eu la minister în această perioadă a fost să deblochez relaţia cu Statele Unite pe zona de înzestrare şi prima aprobare pe care am primit-o, de la Departamentul de Stat, apoi de la Congres, a fost pe acele rachete Patriot. Urma ca cu ocazia acestei vizite să negociem termenii contractuali. În ziua când am depus demisia surpriza a fost că Congresul Statelor Unite a aprobat şi cel de-al doilea program, cu rachtele HIMARS. Aveam o scrisoare de intenţie semnată cu Bell Helicopters şi ştiţi foarte bine că am dat scrisoarea necesară către Departamentul de Stat pentru escadrila de avioane F-16", a puncat Adrian Ţuţuianu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”