Tudor Chiuariu a demisionat de la șefia Comisiei Juridice din Senat

Data publicării:
chiuariu-2744858-Mediafax Foto-Bogdan Maran

Actualizare 15:55: Liberalul Tudor Chiuariu a demisionat de la şefia Comisiei Juridice, după ce social-democraţii şi liberalii l-au forțat să facă un pas înapoi. Chiar astăzi, Valeriu Zgonea şi Mircea Geoană i-au transmis liberalului să renunţe la șefia Comisiei, după ce liderul PNL, Crin Antonescu, i-a dat același mesaj acum trei zile.

Fostul ministru al Justiției, Tudor Chiuariu, a fost condamnat, pe 24 ianuarie, la 3 ani și jumătate închisoare cu suspendare, în timp ce fostul ministru al Telecomunicațiilor, Zsolt Nagy a primit 4 ani închisoare cu suspendare în dosarul „Poșta Română”.

Această condamnare nu îl obligă pe senatorul liberal să demisioneze.

Potrivit procurorilor DNA, Zsolt Nagy a iniţiat o hotărâre de guvern, a cărei legalitate a fost confirmată prin semnătura lui Tudor Chiuariu. În urma acestei hotărâri de guvern, un teren şi un imobil al Poştei Române au trecut din proprietatea statului în proprietate privată. Prejudiciul este estimat la 9 milioane de euro.

Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, fusese achitat de prima instanţă, în timp ce Zsolt Nagy, fost ministru al Telecomunicaţiilor, era condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu suspendare. Dosarul se judeca din 2010.

Pentru Zsolt Nagy, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus un termen de încercare de opt ani, iar pentru Tudor Chiuariu, de şase ani.

Mihai Toader, fostul directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), a primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Andrei Marinescu, directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare Strategică al CNPR, trei ani şi jumătate, tot cu suspendare.

Înlocuirea lui Tudor Chiuariu de la șefia Comisiei juridice, o decizie politică

Crin Antonescu a spus că nu îl mai vrea pe Tudor Chiuariu în fruntea senatorilor jurişti, după ce acesta a fost condamnat la închisoare cu suspendare în Dosarul „Poşta Română”. Înlocuirea lui este o decizie politică care poate fi luată de conducerea partidului.

„În funcția de președinte al Comisiei Juridice nu va putea rămâne. Funcțiile de conducere în Parlament sunt decizii ale partidului, mandatul de parlamentar nu este dat de noi, este dat de cetățeni și dacă legea îi dă dreptul să îl păstreze, evident îl va păstra”, a spus Crin Antonescu, președintele PNL, în urmă cu trei zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...