Până acum, Camera Deputaţilor a plătit ani de zile, în medie, 1.900 de euro pentru cazarea aleşilor la hoteluri de lux din centrul capitalei. De-a lungul anilor, în medie, 170 de deputaţi au ales hotelul şi nu chiria pentru care primeau doar o treime din suma alocată hotelului.
Astfel, într-un singur an, Camera Deputaţilor plătea aproape trei milioane nouă sute de mii de euro pentru hotelurile de patru şi cinci stele. Senatul a avut în medie 75 de parlamentari care stăteau la hotel şi suma medie plătită a fost de 1.727 de euro. Rezultă un total de peste cinci milioane şi jumătate de euro pe an.
Acum, când parlamentarii au fost obligaţi să părăsească hotelurile, adevărul a ieşit la iveală. Cei care nu au vrut să renunţe la camerele în care stăteau de ani de zile au negociat direct cu aceeaşi hotelieri.
Aşa se face că au reuşit să negocieze un preţ la jumătate. Pentru aceleaşi camere şi aproximativ aceleaşi facilităţi. Vor avea în continuare servicii precum curăţenia, spălatul şi călcatul hainelor, schimbarea lenjeriei şi micul dejun, însă nu vor mai plăti un mic dejun pe care nu-l consumau oricum, pentru că erau plecaţi în ţară.
În schimb, ani la rând, Parlamentul a achitat micul dejun, şapte zile din şapte, deşi parlamentarii stăteau la hotel cel mult trei zile. Şi nu costa deloc puţin. 120 de lei pe zi. De aici rezultă că, dacă ar fi negociat bine, Parlamentul ar fi putut plăti doar jumătate din banii pe care îi dădea anual pentru cazarea aleşilor la hotel. Iată: 4.000 de lei, înseamnă 900 de euro lunar.
La o medie anuală de 245 de parlamentari care stăteau la hotel, cheltuiala este de aproape două milioane şapte sute de mii de euro. Restul de peste două milioane opt sute de mii de euro ar fi rămas în conturile Parlamentului, în fiecare an.
Aceasta este economia pe care puteau s-o facă cei care au negociat de-a lungul timpului în numele senatorilor şi deputaţilor. Vorbim despre parlamentari, şi anume chestorii, de funcţionarii care s-au ocupat de licitaţii şi de secretarul general al fiecărei camere.