„Cel mai pregătit să fie președinte, în mod categoric, este Emil Boc. Nu știu dacă va vrea”, a spus șeful statului.
„Un premier care a trecut cu o țară ca România prin criză acumulează o experiență pe care nu mulți o acumulează”, a apreciat Traian Băsescu.
Președintele s-a referit și la alți politicieni care ar putea candida la prezidenţiale, precizând că nu l-a reevaluat pe fostul său contracandidat, Mircea Geoană.
În opinia lui Traian Băsescu, Mircea Geoană este în continuare „omul mogulilor”, dar măcar prezintă credibilitate în relația cu partenerul strategic, SUA. „El are și acum mintea pe care a avut-o atunci, s-ar duce și acum la Vântu, dar are totuși experiență diplomatică”, a afirmat președintele.
Pe de altă parte, Traian Băsescu a spus despre Crin Antonescu că, pe vremea cât a fost președinte interimar, a arătat „ca o maimuță pe pupitrul de la Președinție” și că nu trebuie să uite „că a participat la o lovitură de stat”.
Șeful statului a precizat că, după ce își va încheia mandatul de președinte, va rămâne un politician activ și își va pune la dispoziție experiența Partidului Mișcarea Populară.