Traian Băsescu, despre „mercenarii presei”: „Ce viață urâtă au și tonomatele astea”

Data actualizării: Data publicării:
basescu la digi

Fostul președinte Traian Băsescu scrie, într-o postare pe contul său de Facebook, despre jurnaliștii și analiștii „autodeclarați a fi independenți”, dar care „sunt plătiți să-i prostească pe români”. Postarea vine în contextul în care Newsweek România a dezvăluit o listă a jurnaliștilor și analiștilor plătiți de PSD din bani publici.

170117_TRAIAN_BASESCU_PG_03_INQUAM_Octav_Ganea
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

„Mercenarii presei! Mulţi jurnalişti şi analişti autodeclarați a fi «independenţi» sunt plătiţi să-i prostească pe români. Prima grijă a jurnalistului şi analistului mercenar este să se declare încă de la începutul emisiunii pro-american, pro-UE, pro-NATO, când, de fapt, prin ceea ce susţine în emisiune este o biată sculă a propagandei ruseşti, postură dictată chiar de contractul comercial semnat cu cei care îl finanţează. Bogdan Chireac, Doru Buşcu, Mirel Palada, Marius Pieleanu, Marius Ghilezan (monarhistul roşu) şi mulţi alţii inundă seară de seară televiziunile de ştiri cu analizele şi opiniile lor «independente» despre oameni politici, vinovaţi şi nevinovaţi, partide politice, evoluţia ţării şi a lumii etc.”, scrie Traian Băsescu.

Fostul președinte, actual senator PMP, susține că mesajul pe care aceștia trebuie să-l recite, „prin contract”, este „menit să distrugă încrederea românilor în instituţiile propriului lor stat”.

„Mercenarii jurnalismului românesc sunt de fapt doar nişte simbriaşi slugarnici, plătiţi bine de PSD, promovaţi insistent de televiziunile de ştiri şi consistent preluaţi de agenţia rusească de intoxicare mediatică Sputnik, care seară de seară îşi recită mesajul comandat prin contract, mesaj menit să distrugă încrederea românilor în instituţiile propriului lor stat, dar în deplin acord cu obiectivele propagandei Moscovei”, scrie Băsescu.

Concluzionând „ce viaţă urâtă au şi tonomatele astea”, fostul președinte îi sfătuiește pe români să urmărească mai bine emisiunile de pe Discovery, pentru că „măcar ceva informaţie corectă veţi primi cu siguranţă”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Newsweek România a dezvăluit, zilele trecute, o listă cu jurnaliști și analiști plătiți cu sume consistente de PSD, din subvenția primită de la buget, adică din bani publici. Pe primul loc, într-un top al sumelor primite, se află Doru Bușcu, consultant al președintelui PSD, Liviu Dragnea, și editorialist la „Cațavencii”. Acesta a primit, din iulie 2016 până în prezent, în medie, prin intermediul celor două firme pe care le deține, circa 52.000 de euro pe lună.

Jurnaliștii Newsweek România au mai arătat că au beneficiat de bani publici și Bogdan Chireac (a încasat în 2018 peste 1,1 milioane lei), Marius Pieleanu (peste un milion de lei), Mirel Palada (213.000 lei), Răzvan Savaliuc și Adina Anghelescu (ambii de la luju.ro), precum și Marius Ghilezan, editorialist la România liberă și consilier al lui Victor Ciorbea, Avocatul Poporului.

Mai multe despre investigația Newsweek Româniai, AICI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”