Traian Băsescu, atac la Victor Ponta pe bugetul Apărării: „Întotdeauna prioritate au avut baronii şi mai puțin Armata”

Data publicării:
base draft-2

Bugetul Apărării este un nou motiv de atacuri între preşedinte şi premier. Şeful statului consideră că fondurile alocate Ministerului Apărării Naţionale ar trebui să ajungă mai repede la nivelul convenit cu partenerii NATO, adică 2,38 din Produsul Intern Brut.

Declaraţia vine ca replică la anunţul făcut de premierul Victor Ponta care spunea că, în următorii trei ani, bugetul apărării va ajunge la 2% din PIB.

Anul acesta au fost alocate suplimentar 700 de milioane de lei. Traian Băsescu susţine că în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a propus o sumă mai mare, dar Executivul a respins cererea:

Nu poți neglija la nesfârşit cheltuielile pentru Apărare. Iar România, indiferent cât de importanți sunt baronii, trebuie să înțeleagă că resursele pentru Apărare trebuie alocate. Din acest punct de vedere pot să vă spun că există în toate CSAT-urile, când s-a discutat bugetul Apărării, o propunere a CSAT-ului şi o alocare din partea Guvernului. Întotdeauna prioritate au avut baronii şi mai puțin Armata. Acum s-ar putea să ne jucăm în continuare. Am văzut declarațiile premierului care spunea că, în patru-cinci ani, o să ajungem la 2%. Să ajungem în 4-5 ani la 2% s-ar putea să fie prea târziu. Iar obligația noastră e ca 2,38% să fie alocat în bugetul Apărării. De aceea voi insista pe alocarea de 2%. (...) de fapt arată că nici nu ştire ce obligații avem”, a spus preşedintele duminică, la Iaşi, unde a participat la o dezbatere privind prioritățile României şi sprijinul pentru Republica Moldova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”