Tăriceanu vrea ca SPP să fie la Interne și nu în subordinea președintelui ca acum

Data publicării:
tariceanu3
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că SPP ar trebui să se afle în subordinea Ministerului de Interne, şi nu a şefului statului.

„SPP se află sub conducerea preşedintelui ţării. Dacă în cadrul serviciilor de informaţii Parlamentul are un rol, întrucât controlează aceste servicii prin comisiile de specialitate, dacă Parlamentul are un rol în numirea şefilor celor două servicii (n.r. - SRI şi SIE), în cazul SPP Parlamentul nu are un rol. Nici Guvernul. Deci, este o responsabilitate a preşedintelui şi eu sper ca preşedintele să nu se facă totuşi că plouă într-o astfel de situaţie. Trebuie discutată această situaţie inedită şi anormală care, dacă nu va fi rezolvată, va afecta încrederea cetăţenilor în buna şi corecta funcţionare a instituţiilor statului. (...) După părerea mea, e o anomalie. Nu cred că în alte ţări serviciul de pază şi protecţie funcţionează sub preşedinte. Acest serviciu ar trebui să facă parte din ansamblul structurilor care asigură paza şi ordinea şi cel mai normal şi cel mai firesc ar fi fost să se găsească sub umbrela Ministerului de Interne”, a declarat Tăriceanu miercuri la România TV.

El susţine că şeful statului trebuie să prezinte un punct de vedere oficial la această problemă.

„Preşedintele de foarte multe ori dă aceste răspunsuri - e o non-problemă statul paralel, e o non-problemă aceasta. Nu ştiu care sunt problemele preşedintelui. Nu ştiu, poate fiind la Bruxelles, prins cu alte activităţi - şi nu o spun sub nicio formă în sens peiorativ -, când va veni acasă, cred că va trebui să ia cunoştinţă de această situaţie şi să aibă un punct de vedere oficial. (...) Nu e un război de niciun fel (n.r. - între Guvern şi SPP), pentru că nimeni nu a contestat necesitatea, utilitatea unei astfel de structuri în arhitectura instituţională, dar e o problemă politică, ce nu ţine de funcţionarea instituţiei. Nu e un război, dar e un semnal foarte puternic de neîncredere pe care îl dă Guvernul unei instituţii a statului. Din acest motiv, cred că preşedintele Iohannis nu poate să dea răspunsul acela, care este, până la urmă, uşor pueril”, a apreciat Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a subliniat că serviciile care asigură securitatea naţională trebuie „să rămână în afara oricărui joc politic”.

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a afirmat miercuri că şeful SPP, Lucian Pahonţu, i-a transmis printr-un „prieten” că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va fi „executat” şi că el ar putea prelua „şi partidul chiar”.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că nu vrea să beneficieze de protecţia SPP.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Panică la un spectacol de circ în Italia: leii si tigrii din arenă s-au răzvrătit, iar oamenii au...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Lovitura dată de regizorul Dan Chișu la masa de poker. Suma impresionată câștigată în finalul anului
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...