„România nu are nevoie de un preşedinte care să facă să se aştearnă liniştea în viaţa politică şi a instituţiilor statului. România are partide şi instituţii încă prea departe de a fi perfecte, ceea ce face
obligatorii intervenţiile publice ale preşedintelui ţării ca element de presiune pentru corectarea lucrurilor”, a declarat președintele, potrivit Mediafax.
„Este, însă, foarte adevărat că populaţia are nevoie să vadă instituţiile statului lucrând împreună pentru atingerea obiectivelor naţionale şi atunci preşedintele trebuie trebuie să găsească o cale de mijloc, dar acest lucru nu ţine numai de el, ci şi de Guvern, de Parlament şi de CSM", a mai spus Traian Băsescu.
Potrivit preşedintelui, „toate ilegalităţile se fac în linişte deplină”. „Până la urmă eventualele poziţii publice ale preşedintelui legat de funcţionarea unor instituţii sunt o obligaţie a acestuia, iar cele semnalate trebuie corectate şi nu există motive să genereze necolaborarea între instituţii. Şi, hai să fim corecţi până la capăt: cei care, într-o ţară ca România, vor o linişte totală, trebuie să ştie că toate furturile, toate ilegalităţile se fac în linişte, în linişte deplină”, a mai spus șeful statului.