T. Băsescu: Iohannis trebuia să-i dea o replică lui Putin ca de la președinte la președinte

Data publicării:
basescu-1

"Să explicăm puțin care a fost declarația lui Vladimir Putin și în ce context. Vladimir Putin, vineri, se afla la Atena împreună cu premierul Greciei și, într-o declarație de presă, amenință România în mod direct, cu perspectivă și pentru Polonia, pentru că am instalat pe teritoriul țării noastre elementele scutului antirachetă. Iar Polonia, pentru viitor, pentru că la ei abia a început construcția. Sigur că ar fi fost necesară o reacție imediată, având în vedere că, de data asta, nu mai vorbea vreun trepăduș, ci însuși președintele Vladimir Putin, președintele Federației Ruse. Era necesară o reacție de la președinte la președinte", a declarat fostul președinte, duminică, într-o emisiune TV.

O astfel de poziție din partea lui Klaus Iohannis era necesară pentru că "în lipsa unei reacții, mesajul lui Putin s-a dus direct către populația noastră", a explicat fostul președinte.

"Mesajul lui Putin a fost unul de amenințare, că România și populația din România a intrat în raza de acțiune a armatei Federației Ruse, atenție, nu a spus a rachetelor. Deci, și-a ponderat puțin declarația, dar trimiterea era clară. Aici este marea minciună a lui Vladimir Putin și pe mine m-a dezamăgit. M-a dezamăgit Putin. De ce ? Pentru că mințea. Ce se întâmplă ...în momentul în care România a intrat în NATO, ea a devenit țintă a sistemului militar al Federației Ruse. (...) Ceea ce am făcut noi acceptând instalarea pe teritoriul României a elementelor de scut antirachetă a fost să ne apărăm de aceste amenințări care au devenit reale din momentul în care noi am intrat în NATO. Având în vedere că Iohannis sigur știe lucrul acesta — sau ar trebui să-l știe — trebuia o reacție de la președintele României. O reacție extrem de dură, în care să arate românilor în primul rând că, de fapt, Putin minte. Că România era amenințată dinainte de a avea pe teritoriu scutul. Și să-i replice lui Putin la agresivitate. Este nepermis ca atunci când un șef de stat amenință un stat ca România șeful statului român să nu reacționeze", a afirmat președintele PMP la România TV.

Președintele rus Vladimir Putin a avertizat vineri România și Polonia că s-ar putea afla în „raza de acțiune” a tirurilor ruse, deoarece găzduiesc elemente ale scutului antirachetă american pe care Moscova îl consideră o amenințare.

"Dacă ieri, în aceste zone din România, oamenii pur și simplu nu știau ce înseamnă să fii în raza de acțiune, de astăzi suntem forțați să luăm anumite măsuri pentru a ne asigura securitatea", a declarat Vladimir Putin la Atena, într-o conferință de presă, organizată în comun cu premierul grec, Alexis Tsipras. "În aceeași situație se află și Polonia", a continuat președintele rus.

El a mai spus că Moscova este nevoită să ia măsuri și să răspundă, dar a subliniat că nu va face primul pas. 

Ministerul român de Externe a reacționat, sâmbătă, printr-un comunicat, la aceste declarații ale președintelui rus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri