La a XI-a ediţie a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, care are ca temă principală „România şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO”, participă lideri ai organizaţiilor româneşti din țările vecine, dar şi din diaspora românească (Italia şi Franţa).
În cadrul dezbaterilor la care participă preşedintele Băsescu a fost formulată o critică legată de faptul că premierul Ungariei, Viktor Orban, „circulă prea liber” în judeţele Harghita şi Covasna.
„Dacă nu v-a plăcut, de ce nu l-aţi fluierat? Nu o să vină Guvernul să-l fluiere”, a răspuns Traian Băsescu.
Cu acea ocazie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei ca împreună cu guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.
Doi adolescenţi de 16 ani din Braşov şi Jibou au aruncat cu roşii la Universitatea de vară de la Băile Tuşnad înspre scena pe care se afla premierul Ungariei, Viktor Orban, aceştia fiind, ulterior, amendaţi de jandarmi.