Surse Agerpres: Lia Olguța Vasilescu ar putea prelua funcția de secretar al Camerei Deputaților
Data actualizării: Data publicării:
Deputatul PSD Mircea Drăghici demisionează din funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor, potrivit unor surse parlamentare, citate de Agerpres.
Demisia lui Drăghici ar urma să fie luată în discuţie în şedinţa de luni a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.
Potrivit surselor citate, propunerea PSD pentru funcţia de secretar al forului legislativ va fi Lia Olguţa Vasilescu.
Vasilescu, refuzată de președintele Klaus Iohannis atât pentru funcția de ministru al Transporturilor, cât și pentru cea de ministru al Dezvoltării, ar putea deveni și consilier onorific al premierului. Anunțul a venit de la președintele PSD, Liviu Dragnea. „Există deja la Ministerul Transporturilor o echipă formată, dedicată doar pentru acest drum expres. Olguța Vasilescu i-a cerut doamnei prim-ministru să accepte să fie consilier onorific al primului ministru pe infrastructură pentru a se implica și ea direct în a urmări realizarea acestei lucrări care este importantă pentru această zonă a țării”, a spus Liviu Dragnea, într-o conferință de presă susținută duminică.