Summitul regional NATO de la București începe astăzi. Vor fi prezenți opt șefi de state
Data publicării:
Andrzej Duda, președintele Poliniei, și Klaus Iohannis, președintele României. FOTO: Presidency.ro
Reuniunea la nivel înalt a șefilor de state este prezidată de președintele României, Klaus Iohannis. Președintele Poloniei, Andrzej Duda, este cogazdă. La reuniune participă șefii de stat din Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Ungaria.
Vor mai fi prezenți președintele Camerei Deputaților din Cehia și secretarul general adjunct al NATO.
La 10.30 președintele Klaus Iohannis a întâmpinat delegațiile, iar după sesiunea plenară va avea loc o declarație de presă comună a celor doi președinți din România și Polonia.
Principala provocare este dorința acestor state de întărire a securității la granițaestică a NATO. Aceasta, în contextul provocărilor din Ucraina și Republica Moldova, al relației cu Federația Rusă și, în plan european, în contextul crizei migrației.
Polonia are același punct de vedere ca România în privința refugiaților în sensul că nu acceptă cotele impuse de Uniunea Europeană.