Social-democrații, speriați de interceptări

Data publicării:
victor ponta parlament telefon 2 5284647-Mediafax Foto-Razvan Chirita

Orice tip de aparatură cu care se pot face înregistrări a ajuns să îi îngrijoreze pe social-democraţi.

Victor Ponta, preşedintele PSD: Mă gândeam că măcar acasă nu am camere de luat vederi. Cred eu, nu am o garanție, era o speranţă. La microfoane nu se pune problema că nu vorbesc decât cu copilul și cu câinele, să nu credeţi că vorbesc cu altcineva.

Primarul municipiului Constanţa a remarcat că niciunul dintre colegii săi nu i-a telefonat să-l întrebe ce face, deşi a trecut prin momente grele când a fost reţinut de DNA.

Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa: Nu, nu m-a sunat nimeni de la București. Oricum, v-am spus, e un partid el însuși și cu liderii lui complexați și timorați.

Victor Ponta îl compătimeşte pe Radu Mazăre, dar îi înţelege şi pe colegii săi care evită discuţii care ar putea fi interceptate.

Victor Ponta, președintele PSD: Îmi pare rău de ce i se întâmplă și are și el dreptate.

Reporter: Spunea că nu îl sună nimeni de la Bucureşti şi ar fi un partid complexat

Victor Ponta, președintele PSD: Complexat nu e şi îmi pare rău. O să îl sun eu. Cine mai are curaj să vorbescă la telefoane în ziua de azi!

Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie şi mai nou Darius Vâlcov sunt trei dintre liderii PSD importanţi ale căror dosare penale sunt construite şi pe interceptări făcute de DNA.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri