SMS-ul primit vineri seară de toţi parlamentarii PSD
Data actualizării: Data publicării:
Parlamentarii PSD au fost convocaţi prin SMS la şedinţa de duminică a Parlamentului, decisă de social-democraţi pentru citirea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, ei fiind anunţaţi de liderii de grup că prezenţa este "obligatorie". După plenul reunit ar urma să aibă loc o şedinţă lărgită a PSD.
"Dragi colegi, vă rog mult să ne mobilizăm şi DUMINICĂ (18 iunie), ora 15.00 să facem cu toţii un efort şi să ne întâlnim în şedinţa de grup de la CDEP, pentru semnarea moţiunii de cenzură! Va urma BPR la ora 16.00 iar la ora 16.30 vom avea plen reunit, în cadrul căruia se va citi textul moţiunii. La final vom avea o întâlnire comună - parlamentari şi preşedinţi de organizaţii judeţene, într-o locaţie ce urmează a fi comunicată ulterior. Prezenţa obligatorie!", se arată în mesajul transmis parlamentarilor, obţinut de News.ro.
PSD vrea ca moţiunea de cenzură să fie citită în plenul reunit al Parlamentului duminică, urmând să fie convocat un plen reunit al celor două Camere, a anunţat senatorul PSD Mihai Fifor.