Și Iașiul vrea în Alianța Vestului. „La București sunt toate timpanele înfundate”

Data actualizării: Data publicării:
chirica

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, este interesat de o asociere cu Alianța Vestului. De altfel, el spune că i-a scris încă de la începutul lunii noiembrie lui Emil Boc, primarul din Cluj Napoca, pentru a-i propune „o asociere transcarpatică”.

Am trimis o scrisoare din 2 noiembrie. Dorința mea era de a face o asociere transcarpatică, i-am zis, și transpartidică, pentru că în momentul de față se simte necesitatea unei contraponderi la divizarea unei societăți care se simte peste tot, din toate punctele de vedere. De ce la Cluj? Dorința e de a lega două provincii istorice, oarecum, cele care au dus curentul unionist de acum 100 de ani dinspre partea de est a României, trecând Carpații spre Ardeal”, a spus Chirica la Digi24.

Edilul a menționat că nu a primit încă un răspuns, „dar asta nu înseamnă că nu se va întâmpla”.

Chirica spune că o astfel de alianță ar putea ajuta proiecte precum autostrada A8, care să lege Moldova de restul țării.

Speranța moare ultima. De ce nu? Putem deveni o voce mult mai ușor de auzit mai ales la Bruxelles decât la București, pentru că se pare că acolo sunt toate timpanele înfundate, motiv pentru care speranța mea este că mai multe voci, indiferent de culoarea politică - nu vreau să accentuez că există un curent oarecum nuanțat spre PNL, nu e ăsta mesajul meu - dar cred că-și pot găsi locul într-o alianță de o parte și de cealaltă a Carpaților toți primarii care au de slujit interesul cetățenilor pe care-i reprezintă în mom de față”, a spus Mihai Chirica.

Citiți și    Rețelele lui Dragnea. Cine este fostul dușman care i-a pus la picioare mafia din Justiție

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri